Trupul alpinistei decedate în Bucegi a fost recuperat după aproape trei săptămâni, din cauza vremii nefavorabile

Publicat: 01 02. 2022, 16:17
Sursa FOTO: Facebook

Trupul alpinistei din Braşov care a decedat, în urmă cu aproape trei săptămâni, în timp ce încerca să parcurgă traseul Albişoara Gemenelor, a fost recuperat, marţi, de salvamontiştii prahoveni, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Potrivit datelor comunicate de Salvamont Buşteni, corpul neînsufleţit, care a fost extras din munte cu ajutorul elicopterului şi a trei salvatori montani, va fi transportat la SML Ploieşti. Până la această dată, intervenţia nu a fost posibilă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de pe munte.

 „Misiunea de evacuare a unei persoane decedate în Munții Bucegi, s-a finalizat!

Această acțiune complexă s-a realizat cu sprijinul comun, integrat al Inspectoratului General de Aviație al MAI și al Salvamont Prahova.

Reiterăm că încă de la momentul accidentului produs în Munții Bucegi, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, misiunea de evacuare a acesteia a fost activă, ea neputând fi executată până astăzi, din pricina fenomenelor meteo periculoase care ar fi putut pune în pericol echipajele de salvatori, aflate la bordul elicopterului SMURD”, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență.

 

Silvia M., o alpinistă experimentată din Braşov a decedat chiar de ziua ei după ce a căzut în munţii Bucegi în timp ce încerca să parcurgă traseul Albişoara Gemenelor.

Tânăra, care are o soră geamănă, a vrut să o sărbătorească parcurgând traseul Albișoara Gemenelor, însă nu a mai apucat să ajungă la destinație.

Alpinista a pornit singură la drum, pentru că nu și-a găsit niciun partener de traseu, după cum mărturisea în postările pe pagina de Facebook. Pe la amiază, Silvia nu a mai răspuns la telefon, iar familia ei s-a îngrijorat.

Salvamontiștii din Bușteni și Prahova au primit apelul de urgență in jurul orei 18.00. O echipă aflată pe platou a încercat imediat să plece spre Vârful Caraiman, însă viscolul puternic cu transport de zapadă a făcut imposibila deplasarea.

O altă echipă a plecat din Bușteni pe urmele fetei, dar când a ajuns în zona de creastă, vântul puternic a șters urmele celei disparute și aceasta nu a putut să fie găsită.

Trupul alpinistei nu a putut fi recuperat de pe munte vreme de aproape trei  săptămâni

În dimineața zilei de joi, o altă echipă a reusit să o localizeze pe tânăra alpinistă. Era căzută pe un versant SE-stic, fără semne vitale. Pentru ca terenul este foarte accidentat si accesul este dificil, s-a solicitat ajutorul unui elicopter. După mai multe încercări de extragere prin troliere, misiunea a fost anulată din cauza rafalelor puternice și a riscului de avalanșă generat de elicopter.

Misiunea de recuperare a trupului neînsuflețit s-a finalizat abia marți, 1 februarie, la aproape trei săptămâni de la accidentul nefericit.