Uluitor. Tramvaiul care a deraiat marți a sărit de pe șine fix în locul unde acum două săptămâni s-a întâmplat același lucru. „E o problemă cu terasamentul în acel loc, dar nu s-a intervenit până acum”

Publicat: 07 07. 2021, 15:58
Actualizat: 07 07. 2021, 16:09

Un tramvai de pe linia 32 din Capitală a deraiat marți fix în locul în care în urmă cu două săptămâni a mai deraiat un astfel de vehicul. În acel loc este o problemă cu terasamentul, însă, în intervalul de două săptămâni nu s-a intervenit pentru remedierea acestei situații, spun sursele Gândul.

„Fix în același loc în care a deraiat tramvaiul de marți, a deraiat un alt tramvai pe 23 iunie. Este o problemă cu terasamentul în acel loc, dar nu s-a intervenit până acum. Practic, când trece tramvaiul pe acolo, se lasă șina în jos, iar o parte a vehiculului rămâne suspendată. De fapt, asta s-a întâmplat, cele două tramvaie au rămas supendate.

Este o problemă în acel loc, se lasă terasamentul cu tot cu șină”, a declarat pentru Gândul Vasile Petrariu, președintele Sindicatului Transportatorilor din București.

Incidentele au avut loc în zona „Petre Ispirescu”

Ambele tramvaie care au rămas suspendate pe șină erau în probe, din fericre fără călători. Incidentele au avut loc în zona „Petre Ispirescu”.

Potrivit surselor Gândul, cele două tramvaie care au sărit de pe șină erau diferite față de cele obișnuite care circulă pe linia 32.

Cum se scuză cei de la STB: Gazonul este de vină

„Deoarece o intervenție sigură asupra căii de rulare nu se poate face decât după degajarea completă a stratului de pământ și gazon, iar deraierile s-au produs cu un tip de tramvai cu podea coborâtă, care în mod normal nu circulă pe acest traseu, s-a încercat corectarea parametrilor geometrici ai căii fără demontarea pământului (operație foarte costisitoare) (…)

După producerea celui de-al doilea eveniment, în același loc și cu același tip de tramvai, în cursul nopții trecute, STB a înlăturat cu mijloace proprii pământul din zona deraierii și a refăcut atât nivelul căii de rulare cât și ecartamentul acesteia”, se arată în răspunsul celor de la STB, la solicitarea Gândul.

Călător rănit după ce a intrat șina prin pardoseală

Căile de rulare ale tramvaielor din București au mari probleme în ultima perioadă, iar sindicaliștii spun că dacă nu se vor moderniza, vor avea loc accidente grave.

De altfel, un astfel de accident a avut loc zilele trecute, când o șină a străpuns podeaua unui tramvai pe Calea Călărași și a răint grav un călător.