Un antrenor de la hipodromul din Craiova este acuzat că a lovit calul unei eleve
Un antrenor de la hipodromul din Craiova este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de schingiuire a animalelor.
Antrenor de la hipodromul din Craiova, acuzat că a lovit calul unei eleve
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, cu privire la faptul că un bărbat lovește un cal, ieri, 9 februarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de schingiuirea animalelor.
Cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt și luarea măsurilor care se impun„, spun reprezentanții Ipj Dolj
La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
AUTORUL RECOMANDĂ