Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren la Vaslui. Cel mai probabil, acesta s-a aruncat în fața trenului

Publicat: 21 08. 2022, 14:34

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a murit după ce a fost lovit de tren în municipiul Vaslui.

Potrivit autorităților, acesta s-ar fi aruncat în fața trenului, iar ipoteza sinuciderii este întărită de declarațiile unor martori, care susțin că bărbatul s-ar fi ascuns în vegetația din apropierea căii ferate și ar fi așteptat sosirea trenului.

„Persoană aruncată în fața trenului, în municipiul Vaslui (bariera spre Bacău, 300 de metri spre Bălteni). Intervine Detașamentul Vaslui patru autospeciale, între care și ambulanța SMURD tip C1 (TIM). Bărbatul, cu identitate și vârstă necunoscută, s-a aruncat în fața trenului. Barbatul ar avea in jur de 50 ani”, informează autoritățile.

Bărbatul a fost lovit de trenul IR 1661, care circula pe ruta București-Iași.

Sosite la fața locului, echipajele de pe ambulanță au declarat decesul, bărbatul prezentând leziuni incompatibile cu viața.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului şi identitatea victimei.