Un pădurar din Dolj a murit după ce a intrat cu mașina într-un canal

Publicat: 21 01. 2022, 12:57
Actualizat: 21 01. 2022, 12:58

Un pădurar în vârstă de 51 de ani, din județul Dolj, și-a pierdut viața după ce ar fi intrat cu mașina într-un canal. Autoturismul a rămas infipt cu o parte în nămol, iar pentru scoaterea lui au fost mobilizați angajații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, mașina răsturnată a fost observată, vineri dimineața, de o persoană care a trecut prin zonă și a văzut că era un bărbat în interior.

„Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un autoturism este răsturnat într-un canal din extravilanul comunei Sadova. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că autoturismul era răsturnat în canalul din extravilanul comunei Sadova, la aproximativ 100 de m de strada Mănăstirii”, transmite Mihaela Sadoveanu.

De asemenea, la faţa locului au intervenit şi pompieri din cadrul Gărzii de Pompieri Bechet, cu o autospecială de descarcerare, pentru scoaterea autoturismului din canal, precum şi un echipaj din cadul Serviciului de Ambulanță Județean Dolj.

Bărbatul a fost scos din mașnă, dar nu a mai putut fi salvat. Polițiștii l-au identificat și spun că este un pădurar în vârstă de 51 de ani și este din comuna Călăraşi. El lucrează în zonă și cel mai probabil se ducea la serviciu când s-a răsturnat cu mașina.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.