Un român a ucis o femeie și i-a abandonat cadavrul pe treptele unei clădiri publice din Austria

Publicat: 16 11. 2021, 20:00
Caracter ilustrativ/Sursa foto/Shutterstock

O crimă abominabilă  comisă de un român o îngrozit Austria. Acesta a ucis o femeie și i-a abandonat cadavrul pe treptele unei clădiri a administrației publice, situată în apropierea centrului orașului Villach.

Luni după-amiaza, mai mulți trecători au văzut cum tânărul de 28 de ani a oprit mașina și a scos trupul fără viață al femeii, lăsându-l la intrarea în clădire.

Oamenii au alertat imediat autoritățile. La fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și echipajele de salvare.

Românul s-a făcut nevăzut. Medicii au început manevrele de resuscitare a femeii, însă nu au avut succes, fiind declarat decesul, scrie publicația Kaernten.orf.at.

Oamenii legii au pornit pe urmele bărbatului și au reușit să dea de urma acestuia în scurt timp. Individul a fost arestat temporar și dus la secția de poliție a orașului Villach pentru a clarifica situația.

În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei doi locuiau împreună într-un apartament din cartierul Villach-Land. Femeia, tot de cetățenie română, avea 29 de ani. O autopsie a cadavrului, efectuată în cursul nopții, a arătat că trupul femeii era plin de semne de violență. S-a stabilit că decesul a avut loc prin loviri repetate cu un corp dur.

În cadrul cercetărilor ulterioare, anchetatorii au găsit o bâtă de lemn de aproximativ un metru lungime, asemănătoare cu o bâtă de baseball, despre care se crede că ar fi arma crimei.

Contextul crimei nu este încă cunoscut. De asemenea, nu se știe exact dacă persoana arestată este cea care a comis infracțiunea și nici unde a avut loc crima.