Prima pagină » Actualitate » Tatăl natural al fetiței ucise și arse la Arad cere o nouă anchetă. „Am aflat de la televizor că mi-au îngropat copilul”

Tatăl natural al fetiței ucise și arse la Arad cere o nouă anchetă. „Am aflat de la televizor că mi-au îngropat copilul”

Tatăl natural al fetiței ucise și arse la Arad cere o nouă anchetă. „Am aflat de la televizor că mi-au îngropat copilul”

Părintele natural al fetiței ucise și arse apoi lângă un cimitir din Arad a cerut, în instanță, ca mama copilului să fie trasă la răpundere după ce trupul ar fi fost ridicat de la morgă și îngropat fără știrea lui, la Arad, cu toate că făcuse o cerere în instanță pentru ca înmormântarea să aibă loc într-un cimitir din Buzău. În același timp, tatăl îndurerat consideră că și reprezentanții morgii și cei ai firmei de pompe funebre trebuie pedepsiți.

Daniel Cristian Oancea, tatăl fetiței în vârstă de numai 4 ani, al cărei cadavru ciopârțit a fost aruncat în apropierea unui cimitir din Arad chiar de către iubitul mamei sale, reclamă faptul că trupul copilului ar fi fost înhumat în mod ilegal.

Când cadavrul era încă la morga din Arad, tatăl revenit din Olanda pentru a-și îngropa copila a făcut demersuri, în instanță, pentru ca Antonia să fie dusă la Buzău, unde locuiesc atât rudele mamei cât și a le tatălui natural.

Cu toate acestea, Daniel Cristian Oancea a aflat, de la televizor, că fetița a fost ridicată de la morgă și înhumată la Arad, fără acceptul lui. „Vreau ca toți cei care au comis acest abuz să fie trași la răspundere. Vineri, a fost la morgă o firmă de pompe funebre, să ia sicriul, însă cei angajați de mine au aflat și le-au atras atenția că este ilegal. A venit apoi o a doua societate, care a obținut eliberera cadavrului, iar eu am aflat de la televizor că mi-au îngropat copilul”, a declarat.

Antonia Oancea, în vârstă 4 a fost omorâtă în bătaie de iubitul mamei sale, care, înfuriat din cauza faptului că fetița vroia să se joace, a omorât-o în bătaie.

Mama l-a întrebat pe iubitul ucigaș dacă fetița „a suferit”

Apoi, criminalul a transportat cadavrul cu un geamantan tip troler, în zona unui drum agricol, situat în apropierea cimitirului din cartierul Bujac din municipiul Arad, unde l-a şi incendiat. 

Mama micuței îl cunoscuse pe bărbatul respectiv pe internet, în perioada în care acesta lucra ca muncitor în Paris. După ce a revenit în țară, individul a dus-o la Arad, orașul său natal.

Acolo, mama fetei a rămas însărcinată cu el, la lata tragediei era internată la materinitate, pentru naștere. După ce a revenit acasă cu bebelușul, aceasta nu a denunțat crima ci s-ar fi mărginit să-l înrebe pe iubitul ei dacă fata „a suferit”.

Mama este momentan internată, alături de cei doi doi copii pe care îi mai are, într-un sediu al DGASPC Arad, unde primește asistență psihologică.

Daniel Cristian Oancea mai are un băiețel cu mama Antoniei și a anunțat că urmează să solicite în instanță decăderea acesteia din drepturile părintești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!