Un șofer a lovit doi copii pe o stradă din Sectorul 2 și a fugit de la locul accidentului

Publicat: 22 04. 2022, 13:30
Actualizat: 22 04. 2022, 13:31

Polițiștii din Capitală caută un șofer care joi, în jurul prânzului, a lovit doi copii pe o stradă din Sectorul 2, iar apoi a fugit de la locul accidentului.

Brigada Rutieră a Capitalei informează că, joi, în jurul orei 13:40, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe o stradă din sectorul 2.

Din datele existente la această oră, șoferul unei mașini care se deplasa pe strada Ștefan Pascale, la intersecția cu strada Gimalău, a accidentat doi pietoni, iar apoi a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea la fața locului.

În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi pietoni, minori, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În continuare se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului rutier, precum și pentru identificarea șoferului.