UPDATE-Traficul pe DN 1 este blocat din cauza unei cisterne răsturnate, încărcată cu 1.800 litri de acid azotic

Publicat: 19 11. 2025, 07:53
Actualizat: 19 11. 2025, 09:28

Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Braşov anunţă că, miercuri dimineaţa, este blocat traficul pe DN1, între Braşov şi Predeal.

UPDATE

O cisternă încărcată cu 1.800 de litri de acid azotic s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, pe DN 1, între Braşov şi Predeal. Traficul rutier este blocat. Pompierii au stabilit o zonă de siguranţă de 50 de metri, având în vedere că o parte din cantitatea de acid azotic s-a deversat. Sunt şi două persoane rănite.

ISU Braşov a transmis o informare cu privire la evenimentul petrecut noaptea trecută.

”În jurul orei 04:00, pe DN1, la ieşirea din localitatea Braşov către Predeal, în zona localităţii Timişul de Jos, s-a produs un accident rutier între un autoturism şi o autoutilitară care transporta două recipiente ce conţineau aproximativ 1.800 de litri de acid azotic”.

Două persoane au fost rănite, lucru care a impus şi prezenţa echipelor medicale în zonă.

”La faţa locului s-au deplasat un echipaj CBRN, un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare, precum şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Salvatorii au intervenit pentru acordarea primului ajutor celor două victime, care erau conştiente şi au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale suplimentare”.

Pe carosabil, a fost deversată şi o cantitate de acid azotic, în urma impactului, zona a fost izolată pe o distanţă de aproximativ 50 de metri, iar traficul rutier este blocat,

Totodată, la faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai Sistemuljui de Gospodărire a Apelor.

”O firmă specializată a intervenit pentru transvazarea substanţei rămase în celălalt recipient, pentru prevenirea unor riscuri suplimentare”, a mai transmis ISU Braşov.

Ştirea iniţială

În acest moment circulația este oprită pe ambele sensuri în zona Timișul de Sus, după ce o cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat în urma unui accident.

Cu toate că ambele autovehicule sunt în afara carosabilului, există riscul de scurgeri de substanţe inflamabile. Traficul este deviat în acest moment pe rute alternative. În acet moment, plouă în localitate, mai spun de la DRDP Braşov.

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Amendă de până la 28.500 de lei, dacă NU plătești această taxă obligatorie. Este valabilă pentru toți șoferii din România

Se mișcă lucrurile pe A7. Cristian Pistol spune că, de anul acesta, se va putea circula doar pe autostradă, de la București la Adjud