Vicepremierul Sorin Grindeanu (PSD), despre cota unică: „Vom avea la anul o discuție așezată, dacă merită să umblăm la sistemul fiscal”

Publicat: 04 12. 2021, 13:06
Actualizat: 04 12. 2021, 13:37
Sursă FOTO: Sorin Grindeanu - Facebook

Vicepremierul Sorin Grindeanu (PSD) a vorbit sâmbătă, la Digi 24, despre cota unică. El a precizat că o discuție privind modificarea sistemului fiscal ar trebui făcută în 2022, cu experți și reprezentați ai mediului de afaceri și ai BNR. Aceasta, în condițiile în care PSD susține renunțarea la cota unică de impozitare, în timp ce PNL vrea păstrarea actualului sistem fiscal.

„S-a negociat și toată lumea a căzut de acord să avem o discuție așezată la anul pe tot ce înseamnă…. În acest moment în România nu avem cotă unică, asta este o prostie. Sunt cote diferite, dacă vorbim și de alimente de bază și așa mai departe, nu e cotă unică. Fără patimă, cu argumente, ar trebui să vedem cee două modele, care sunt mai bune”, a spus Sorin Grindeanu într-un interviu la Digi 24.

„La ora actuală, în UE, mai sunt patru state care au cotă unică, restul nu au. Sunt România, Ungaria, Bulgaria și cred că Estonia. S-a convenit ca la anul să avem o discuție așezată, nu pe repede înainte, dacă merită să umblăm la sistemul fiscal”, a adăugat el.

„Eu cred că argumentele noastre vor fi foarte bune, astfel încât să avem alt sistem fiscal. Să nu facem speculații, s-ar putea ca niște lucruri să pară bune și când vorbești practic s-ar putea să fie exact pe dos. Și atunci, această discuție aștezată nu cred că trebuie făcută pe repede înainte, cum am făcut noi în 2 săptămâni pe programul de guvernare, ci discutată cu mediul de afaceri, cu profesori, cu Banca Națională”, a mai spus Grindeanu.

Vicepremierul, care este și ministrul Transporturilor, a mai afirmat că trebuie să existe predictibilitate. „Dar dacă lucrurile le faci așezat, pe parcursul câtorva luni, cu BNR, cu experți, s-ar putea ca noul model să fie mai bun pentru țara noastră”, a spus el, formulând și o întrebare: „De ce 23 de țări din UE au alt sistem și doar 4 sunt sunt în acest sistem, printre care și noi?”.


Recomandări: