Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Analistul Petrișor Peiu: Primul an al pandemiei a slăbit puterea de cumpărare a românilor, dar a favorizat dezvoltarea companiilor mari, mai ales din energie

VIDEO | Analistul Petrișor Peiu: Primul an al pandemiei a slăbit puterea de cumpărare a românilor, dar a favorizat dezvoltarea companiilor mari, mai ales din energie

Cea mai valoroasă companie românească este UiPath, evaluată la peste 22 miliarde de euro. Exceptând UiPath, listată la bursa de la New York și care cu greu mai poate fi considerată o firmă românească, cea mai mare companie din țară este o firmă de stat. De altfel, în topul primelor zece companii mai sunt încă două firme de stat, ambele din sectorul energiei, ca și campioana Hidroelectrica, arată analistul Gândul Petrișor Peiu, în Top 5 evenimente economice ale săptămânii 27 noiembrie – 3 decembrie 2021.

UiPath este urmată de Hidroelectrica – 5,69 miliarde de euro, OMV Petrom – 5,68 miliarde de euro, Pavăl Holding – 4,19 miliarde de euro, compania care include Dedeman și Dante International – 3,62 miliarde de euro, compania care deține eMAG .

Cele mai valoroase 100 de companii din România anului 2021 au o valoare totală de peste 585 miliarde de lei (120 miliarde de euro), un record absolut, care depășește cu mult a doua cea mai bună evaluare, care rezista din 2007 – 96 miliarde de  euro.

În lei, valoarea companiilor din top 100 cele mai valoroase a crescut cu 49%, într-un singur an, 2020, anul afectat de pandemia de COVID-19, care se pare că a slăbit puterea de cumpărare a românilor, dar a favorizat dezvoltarea companiilor mari, mai ales a celor din energie.

În clasamentul întocmit de Ziarul Financiar au intrat zece companii noi în top, evaluate la peste 1,4 miliarde de lei fiecare.


Sursa: https://www.zf.ro/companii/zf-top-100-cele-mai-valoroase-companii-2021-20370505

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DOCUMENTE. Contractul de lobby al Administrației Nicușor Dan duce la consilierul lui Trump
Digi24
Reacția primarului PSD al Galațiului la declarația lui Sorin Grindeanu, care a ezitat să spună că drona care a explodat este rusească
Cancan.ro
Putin, primele DECLARAȚII despre drona căzută pe un bloc din Galați: 'Rusia e pregătită să facă o...' 😲
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mediafax
Anunțul momentului de la Putin. „Războiul din Ucraina se apropie de sfârșit”
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului