VIDEO | Cum au ajuns șase români să joace patru ore șah și cărți… sub apă. Vor să doboare un record

Publicat: 24 10. 2022, 13:04
Actualizat: 24 10. 2022, 13:19

Șase reprezentanți de la un club montan din Gorj și-au propus să înregistreze un record național. La un water parc din Craiova, în unul dintre bazine, s-au scufundat și și-au propus să reziste patru ore, timp în care au jucat cărți și șah.

Instructorul de paraşutism Gabriel Dan Chiriac, preşedintele Clubului Montan „White Wolf” Baia de Fier, cel care a organizat evenimentul, a stabilit un record la paraşutism. A sărit atunci de la peste 10.500 de metri.

În momentul în care cei șase au sărit în apă au fost foarte încrezători că vor reuși.

„Un record de scufundare de grup, scufundare individuală, și pentru prima oară în România un concurs de șah sub apă. Am preluat ideea de șah subacvatic, am modificat-o, noi vom face totul în apă”, a declarat Dan Chiriac.

Antrenorul concurenților, care de altfel a participat și el la acest concurs, le-a dat ultimele indicații.

„Încercăm sa promovăm sportul ăsta. Să îi facem pe cei care doresc asta să încerce”

„Echipa este mare, și noi încercăm sa promovăm sportul ăsta. Să îi facem pe cei care doresc asta să încerce”, spune alt concurent.

„Dacă ai talent și îți place, nu este greu. Am un an și jumătate de când fac scufundări”, spune alt concurent.