VIDEO EXCLUSIV | Stelian Bujduveanu, viceprimar al Capitalei, despre „Decalogul” pentru Nicușor Dan: „Proiectele sunt realizabile. Sunt restanțe vechi la Primărie”

Publicat: 07 02. 2023, 09:00

This browser does not support the video element.

Stelian Bujduveanu, viceprimar al Capitalei, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că cele 10 puncte transmise de către PNL primarului Nicușor Dan sunt realizabile.

„Cu primar general, fără primar general, ca viceprimar, avem o obligație față de cetățenii care ne-au ales, să ducem la îndeplinire aceste proiecte. Nu putem să tratăm politic viața bucureștenilor. Programul cu cele 10 puncte pe care Partidul Național Liberal l-a pus în față este unul realizabil, și sunt restanțe vechi, pe care Primăria Municipiului București trebuia de mult timp să le finalizeze pentru bucureșteni”, a declarant Stelian Bujduveanu în  cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Potrivit lui Stelian Bujduveanu, „Decalogul” pentru Nicușor Dan ar fi o „îmbunătățire a calității vieții în București”.

„Acele proiecte pe care noi le-am propus a fi finalizate vor aduce o adevărată îmbunătățire a calității vieții în București”, a mai declarat Stelian Bujduveanu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Benzi unice pentru autobuze pe bulevardele Aviatorilor și „Regele Mihai I”

Stelian Bujduveanu, viceprimar al Capitalei, care are în atribuții transportul public, a mai anunțat, în premieră, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, când se vor implementa benzi unice pentru autobuze pe bulevardele Aviatorilor și „Regele Mihai I”.

„Dacă vorbim de autobuze și troleibuze, într-adevăr, ce nu a făcut Municipalitatea prea mulți ani, și este de datoria noastră să le facem, este vorba de acele culoare unice. Am avizat în premieră, la nivelul bulevardului Aviatorilor și Kiseleff („Regele Mihai I” – n.r.), culoare unice, care vor fi pe centru, între cele două sensuri de mers, care vor decongestiona traficul.

Vă dau un exemplu: când vii dinspre Ambasada Chinei, înspre Aviatorilor, în fiecare dimineață traficul este de la rond, de la Pescăruș, până la Charles de Gaulle. În momentul în care autobuzele tale stau câte zece încolonate în trafic, pentru cetățeni devine neatractiv, pentru că acolo este bucata cea mai mare de trafic (…) Va fi un culoar unic, pe mijloc, pe banda trei.

El este avizat în Comisia de Circulație, ne-am bucurat să avem sprijinul Brigăzii Rutiere, suntem în procedură de implementare, pentru că acest culoar este în procedură de amenajare (…) Eu spun că în primăvară vom avea acea bandă creată”,  a explicat Stelian Bujduveanu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.