VIDEO | Mașină făcută „țiplă” la Suceava, după o parcare ușor neglijentă

Publicat: 15 10. 2021, 08:26
VIDEO | Mașină făcută „țiplă” la Suceava, după o parcare ușor neglijentă

Sucevenii care au trecut joi dimineața pe strada Universității din Suceava au rămas uimiți de o mașină cu numere de Neamț, parcată în fața fostului Hotel Classic, care a fost înfășurată în folie de plastic. „Binefăcătorul” a lăsat și un mesaj: „Parchează corect”.

Oamenii au considerat gestul ușor exagerat, deoarece mașina nu era parcată la limita bunului simț, ci depășea foarte puțin linia de delimitare a locurilor de parcare, scrie ziaruldeiasi.ro.

Gestul ar fi aparținut unor agenți economici din zonă, care se plâng de parcările neglijente din zonă, care „subțiază” și mai mult numărul locurilor de parcare.

Se pare că mașina în cauză aparținie unor tineri, care nu au comentat gestul și pur și simplu au îndepărtat folia, pentru a putea pleca cu mașina.