VIDEO | O nouă explozie a avut loc la Istanbul, la trei zile după atacul terorist

Publicat: 16 11. 2022, 07:56

This browser does not support the video element.

O nouă explozie a fost înregistrată, marți seara, în cartierul turistic Fatih din Istanbul. Trei mașini au fost mistuite de flăcări, dar nu au existat victime. Incidentul survine la trei zile după atacul terorist soldat cu 6 morți și 80 de răniți.

Focul a fost stins în jurul orei 23:30 și nu au existat victime.

O explozie de mașină a fost raportată la Istanubul, la doar câteva zile după atacul terorist în orașul turc.

Conform rapoartelor din presă, încă nu este clar ce a provocat explozia și dacă a fost vorba de un act terorist.

Pe 13 noiembrie, cel puțin 6 persoane au fost ucise și peste 80 au fost rănite într-o explozie pe strada Istiklal din Istanbul. Ministrul turc de Interne a declarat că a fost un atac terorist organizat de PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) și efectuat de o suspectă de origine siriană, care a fost arestată rapid.

Potrivit Fox News, alte 50 de persoane au fost arestate, fiind bănuite de complicitate.

Știre în curs de actualizare.

Sursa video: @Revolt_reports