VIDEO | Poliția Capitalei a confiscat produse vestimentare de lux de sute de mii de euro. Marfa furată din Italia era vândută online

Publicat: 15 11. 2023, 14:48
Actualizat: 15 11. 2023, 16:17

This browser does not support the video element.

Doi soți, Radu și Sorina Zecheru, au tăinuit și comercializat produse vestimentare de lux furate din Italia estimate la 1,4 milioane de euro. Conform surselor Gândul, magazinele jefuite din Italia au fost societățile Tuscany SRL și Fae Proger SRL. Miercuri, polițiștii din București au efectuat percheziții la două adrese din Capitală de unde au descoperit două adevărate depozite de marfă de lux, în urma unei plângeri formulate chiar de un reprezentant al Casei Gucci. Cei doi soți vindeau marfa pe site-ul-ului “VestiareCollective”. Radu și Sorina Zecheru au fost reținuți, urmând să primească propunerea de arest preventiv.

Marți, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în Municipiul București, într-un dosar penal de tăinuire, prejudiciul fiind de 1.359.000 de euro. La perchezitii au fost gasite si produse ce poarta marca brandurilor Gucci, Moorer, Giusepe di Morabito, Moreau, Loewe, Burberry, Dolce&Cabbana, Balenciaga.

Depozit de sute de mii de euro

În perioada octombrie 2021 – martie 2023, în Italia, ar fi fost comise mai multe furturi în dauna unor societăți italienești (Tuscany SRL, Fae Proger SRL), ce comercializează produse de lux, fiind sustrase obiecte vestimentare, de încălțăminte și accesorii, prejudiciul fiind de 1.359.000 de euro, comunică Poliția.

Din cercetări, s-a stabilit că o parte dintre produsele sustrase ar fi ajuns în țara noastră, apoi ar fi fost comercializate, prin intermediul unor site-uri de profil („VestiareCollective”), mai multe operațiuni de livrare fiind efectuate de doi soți, o femeie (Sorina Zecheru), în vârstă de 36, respectiv un bărbat (Radu Zecheru), în vârstă de 45 de ani, ambii cunoscuți cu preocupări de natură infracțională.

Probatoriul administrat a relevat faptul că, începând cu anul 2021, cei doi și-ar fi creat mai multe profiluri cu date de identificare fictive, prin intermediul acestora având expuse, spre vânzare, și totodată, înregistrate în istoric, tranzacții cu produse despre care există bănuiala rezonabilă că fac parte dintre cele reclamate ca fiind sustrase, de pe teritoriul Italiei.

Produse de marcă și un Audi A6 confiscate

În vederea administrării materialului probator, la data de 14 noiembrie 2023, au fost puse în aplicare două mandate de precheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care terminale mobile, medii de stocare, dar și aproximativ 9.000 de euro, un autoturism de lux (Audi A6), peste 2.000 de articole vestimentare, de încălțăminte și accesorii din categoria celor de interes, cele din urmă fiind ridicate în vederea stabilirii provenienței, dat fiind faptul că este vorba de produse ce poartă marca unor branduri de lux estimate, la o evaluare preliminară, la 400.000 de euro.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Româane.

Citiți și: Poliția Capitalei a capturat “un camion“ de parfumuri, pantofi și haine de firmă contrafăcute. Cum operau contrabandiștii

VIDEO | UPDATE – Șefa Medochemie, arestată preventivă pentru că ar fi delapidat firma cu 18 milioane de lei în cash, ceasuri și bijuterii

Una dintre cele mai frumoase agente MAI, prinsă la furat! Paznicul magazinului a „turnat-o” polițiștilor