VIDEO șocant | Un pieton a fost spulberat pe trecerea de pietoni de un BMW, la Suceava

Publicat: 08 08. 2022, 12:55

This browser does not support the video element.

Un grav accident de circulație s-a produs duminică seară în zona centrală a municipiului Suceava, pe strada Ștefan cel Mare, în dreptul parcului Trei Bărboși. Un pieton a fost ucis pe trecerea de pietoni.

Un autoturism BMW a lovit o femeie care traversa pe trecerea de pietoni dintre Palatul de Justiție și centrul comercial Bucovina.

În urma impactului, pietonul a fost proiectat la aproximativ 50 de metri de trecerea de pietoni.

Șoferul de BMW a fugit de la locul accidentului, relatează presa locală.

Martorii au povestit că ar fi vorba de un autoturism BMW cu numere de înmatriculare de Cluj.

Șoferul a fugit de la locul accidentului

Un echipaj SMURD a făcut manevre de resuscitare, dar ulterior au declarat decesul.

Polițiștii încearcă să îl găsească pe șoferul fugar.

Din imaginile surprinse de o cameră video se poate observa cum pietonul este aruncat zeci de metri în aer.