Vladimir Putin le-a cerut emisarilor lui Donald Trump retragerea NATO la pozițiile din 1997, când România nu făcea parte din alianță. Moscova vrea sfere de influență în Europa ca în Războiul Rece

Publicat: 14 11. 2026, 14:25

Rusia își menține intacte pretențiile formulate înainte de invadarea Ucrainei și cere retragerea trupelor NATO pe pozițiile din 1997, când România nu făcea parte din alianță, relatează The New York Times. Emisarilor Statelor Unite le-a fost prezentat un document la negocierile de săptămâna aceasta de la Abu Dhabi, care indică faptul că Vladimir Putin nu este dispus la concesii majore după aproape cinci ani de război. Sferele de influență, asemănătoare cu cele din timpul Războiului Rece, au fost și ele prezentate de ruși ca o soluție pentru pace și stabilitate. În privința Ucrainei, Moscova solicită oprirea completă a livrărilor occidentale de arme, echipamente și produse militare către Kiev.

Documentul, datat la 10 noiembrie, a fost distribuit de oficialii ruși în cadrul negocierilor purtate în această săptămână cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner. O copie a textului a fost obținută de The New York Post de la o persoană implicată în discuții, iar autenticitatea sa a fost confirmată de o a doua sursă familiarizată cu negocierile.

Reluând aproape cuvânt cu cuvânt cererile formulate în decembrie 2021, cu două luni înainte de declanșarea invaziei din Ucraina, Kremlinul solicită plecarea forțelor NATO de pe flancul estic, inclusiv din Polonia și din statele baltice. Pretenția readuce arhitectura de securitate europeană în centrul discuțiilor privind oprirea războiului și confirmă insistența lui Putin asupra soluționării așa-numitelor „cauze profunde” ale conflictului înaintea oricărei încetări a luptelor.

Ce prevede documentul prezentat de Moscova la Abu Dhabi

Potrivit The New York Times, textul prezentat de partea rusă este un document neoficial de poziție, fără antet și nesemnat. Dincolo de retragerea forțelor aliate la nivelul anului 1997, înainte ca NATO să înceapă extinderea spre est, documentul cere statelor membre să excludă orice extindere viitoare a alianței și să oprească „orice activitate militară în Ucraina și în alte zone din Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală”.

În privința Ucrainei, Moscova solicită oprirea completă a livrărilor occidentale de arme, echipamente și produse militare către Kiev. De asemenea, Rusia ar accepta o eventuală aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană (UE) doar cu condiția ca aceasta să nu participe la politica de apărare comună a blocului comunitar.

Totodată, documentul indică o înăsprire a poziției Kremlinului în dosarul nuclear. Dacă în 2021 Moscova cerea NATO să renunțe la acordurile de partajare nucleară prin care aliații europeni ai SUA beneficiază de protecția arsenalului nuclear american, acum Rusia solicită și ca Franța și Marea Britanie să excludă posibilitatea de a-și folosi armele nucleare pentru a apăra alte state europene. Tema a fost dezbătută intens în Europa în ultimul an, pe fondul incertitudinilor legate de disponibilitatea reală a lui Donald Trump de a interveni în sprijinul aliaților NATO.

Războiul Rece și Pactul de la Varșovia, model de „pace” la negocierile de la Abu Dhabi

În cadrul rundei de discuții desfășurate la Abu Dhabi, oficialii ruși au susținut că perioada Războiului Rece și existența alianței conduse de Uniunea Sovietică, Pactul de la Varșovia, reprezintă un model pentru organizarea securității europene după încheierea războiului din Ucraina. Reprezentanții Moscovei au argumentat că împărțirea în sfere de influență dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică,dublată de canalele de comunicare și de înțelegerile dintre superputeri, a redus în realitate riscul unui conflict major.

Deși sursele citate de publicația americană au precizat că oficialii ruși au lăsat să se înțeleagă că Putin ar putea manifesta o anumită flexibilitate, stimulentele economice oferite până acum de Kushner și Witkoff nu au produs concesii din partea Kremlinului. Criticii abordării administrației Trump avertizează că Washingtonul riscă să faciliteze obiectivul lui Putin de a reface o sferă de influență de tip sovietic,întinsă din Europa până în Asia Centrală.

Potrivit unui oficial american citat sub protecția anonimatului, Witkoff și Kushner le-au transmis negociatorilor ruși că realitățile geopolitice s-au schimbat față de decembrie 2021 și i-au îndemnat să privească spre viitor, arătându-se deschiși la propuneri noi doar dacă acestea includ măsuri concrete de reducere a tensiunilor.

La negocierile de la Abu Dhabi a luat parte și comandantul suprem al forțelor NATO din Europa,generalul Alexus G. Grynkewich. Conform The New York Times, acesta a avut un schimb de replici cu oficialii ruși, cerându-le să își explice preocupările legate de securitatea Europei. Purtătorul său de cuvânt, căpitanul Arlo Abrahamson, a precizat că generalul a participat în calitate de șef al Comandamentului European al SUA, pentru a oferi consiliere militară delegației americane, refuzând alte comentarii.

Discuțiile de la Moscova și Dublin și miza summitului din China

După etapa de la Abu Dhabi, Jared Kushner și Steve Witkoff s-au deplasat joi la Moscova, unde s-au întâlnit cu Vladimir Putin. În secvențele televizate ale întrevederii, Kushner a afirmat că Rusia, Ucraina,Europa și Statele Unite au făcut progrese în privința „securității pe termen lung”.

După încheierea discuțiilor, consilierul prezidențial rus pentru politică externă, Iuri Ușakov, a declarat însă că liderul de la Kremlin le-a transmis emisarilor americani că propunerea din 2021 privind retragerea NATO reflectă în continuare viziunea Moscovei asupra „pilonilor unei arhitecturi de securitate indivizibile”. Kremlinul a refuzat să comenteze informațiile publicate de ziarul american.

În aceeași zi, cei doi emisari ai lui Trump au plecat de la Moscova spre Dublin, unde i-au prezentat președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, concluziile discuțiilor purtate la Kremlin. Ulterior, Kushner a declarat că un acord privind Ucraina nu poate fi încheiat fără participarea europenilor la masa negocierilor.

Poziția inflexibilă a Moscovei este afișată cu doar câteva zile înainte ca Vladimir Putin să se întâlnească săptămâna viitoare, la Shenzhen, în China, cu Donald Trump și cu președintele chinez Xi Jinping, în marja reuniunii anuale a economiilor din regiunea Asia-Pacific. Va fi a doua întrevedere dintre Putin și Trump din cel de-al doilea mandat al președintelui american.