Ziua în care Ceaușescu s-a speriat de mineri. Ce s-a întâmplat, de fapt, în timpul Grevei din 1977

Publicat: 01 08. 2021, 20:41
Actualizat: 01 08. 2021, 20:42

Nicolae Ceaușescu a avut parte de propria Mineriadă! Se împlinesc 44 de ani de la cele mai ample mișcări de protest din țară, sub regimul Ceaușescu: greva minerilor din Valea Jiului.

Greva minerilor din Valea Jiului a avut loc între 1 – 3 august 1977 și a fost cea mai amplă mișcare de protest din România comunistă, scrie Adevărul.ro.

30.000 de oameni au luat parte de la mitinguri, fiind nemulțumiți de condițiile grele de muncă și sărăcie.

Ceaușescu a fost luat „pe sus” de evenimentele din orașele Văii Jiului și s-a temut de mineri. Dictatorul chiar și-a întrerupt vacanța la mare, iar în 3 august a aterizat la Petroșani.

„În 3 august, Ceauşescu şi-a întrerupt vacanţa sa la Marea Neagră, pentru a face în Valea Jiului, acompaniat de secretarul de partid Ilie Verdeţ, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Gheorge Oprea, ministrul Muncii, Gheorghe Pană şi Ministrul Minelor, Băbălău.

Potrivit ziarului Scînteia din 4 august, într-o întâlnire cu reprezentanţii minerilor de la Lupeni, preşedintelui i-au fost prezentate în organizarea muncii, în aplicarea legilor şi managementului minelor. Drept răspuns, el a explicat politicile partidului şi guvernului de a creşte standardul de viaţă al minerilor, apoi a managementul unor mine şi a organizaţiilor locale de partid, ordonând pentru a îmbunătăţi situaţia”, informau reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite ale Americii, într-o notă informativă.

„La Lupeni, minerii l-au luat pe sus pe sosit de la Neptun, dar nu au mai lăsat pe nimeni din suită să înainteze. Nu am mai reuşit să intru pe Poarta 2, din cauza mulţimii, un zid de netrecut. Greviştii erau agitaţi. Mă aflam în mijlocul unui vacarm dezlănţuit. Mi-am dat seama că nu mai era nicdecum o , cu flori şi urale”, relata Ioan Liciu, în 1990, participant la evenimente ca fotograf de presă.

Minerii au fost calmați cu numeroase promisiuni, precum revizuirea sistemului de pensii, îmbunătățirea condițiilor de muncă, creșterea calității alimentației șamd.

Bineînțeles că greva a fost ținută sub tăcere, ca și presa românească a vremii. Din păcate pentru tiran, jurnaliștii străini au scris despre eveniment: „Cele mai zdrobitoare mișcări de protest”.