Lia Olguța Vasilescu anunță tematica Târgului de Crăciun 2026. Evenimentul din Craiova inclus în topul Forbes va fi dedicat Târâmului Elfilor
Târgul de Crăciun din Craiova a devenit o marcă înregistrată a orașului din Bănie, dar și a României, Ultima confirmare vine din includerea acestuia în topul realizat de prestigioasa publicație Forbes International, a declarat edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.
Invitata jurnalistului Gândul a informat că ediția din 2026 va avea o tematică cu totul specială, care să onoreze prima poziție deținută de Craiova în clasamentul european al categoriei Best destinations.
S-au epuizat toate locurile pentru expozanți la Târgul din Craiova
Este vorba de povestea Elfilor. Potrivi edilului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, deja s-au vândut toate locurile pentru chioșcuri la ediția din decembrie.
Târgul de Crăciun din Craiova a intrat în clasamentul Forbes
„Suntem pe primul loc în Europa. Anul acesta avem povestea Elfilor, tărâmul Elfilor, am stabilit-o de anul trecut. Lucrăm deja la ea de anul trecut. Ca să facem tot ceea ce vedeți lumea voastră aici. O neauna de zile ca să lucrăm. Vreau să vă spun că anul acesta, deși nu am dat drumul la concursul acesta pentru vânzătorii de chioșcuri, pentru cei care vin să închirieze de la primărie, avem deja cereri din India, din Franța, din Bulgaria”.
2,5 milioane de vizitatori la ediția din 2025
Primărița cetății din Bănie arată că evenimentul a dobândit o anvergură internațională, atestată de numărul record de vizitatori străini. Cei mai mulți vizitatori sunt din Bulgaria, care au închiriat deja hotelurile pentru decembrie 2026.
„Târgul de Crăciun de la Craiova, care este deja un eveniment mondial, nu mai este un eveniment național. Am avut totuși anul trecut 2.500.000 de vizitatori. Foarte mulți vin din Bulgaria. Bulgarii sunt cei care din luna ianuarie își închiriază hotelurile pentru decembrie, pentru perioada târgului de Crăciun și pentru perioada târgului de Paște. Foarte mulți vin din Serbia, dar anul trecut am găsit inclusiv din Las Vegas și din Singapore. Aia a descoperit presa, pentru noi a fost o surpriză. Veniți special numai pentru târgul de Crăciun”.
Craiova, la egal cu Monaco și Marbella
Lidera social-democrată apreciază că notorietatea târgului din Craiova este confirmată și de includerea acestuia în prestigiosul clasament al publicației internaționale Forbes.
„Intrând în acest clasament european Best Destinations și fiind pe primul loc, automat în toată lumea s-a aflat. Revista Forbes, de exemplu, ne-a descoperit acum 2 ani tot intrând în acest trend al evenimentelor. Anul trecut Forbes International, nu varianta din România, ne-a declarat destinația europeană a culturii pentru anul 2025. Ne-au prezentat muzee. Anul acesta la fel , am fost premiate 3 orașe, Monaco, Marbella și Craiova pentru evenimentele pe care le generăm, tot de către Forbes International”, a conchis Lia Olguța Vasilescu.