Ruleta rusească a desemnării. Doru Bușcu: Nicușor Dan nu mai are multe gloanțe/Ultima tragere s-ar putea să fie mortală
Cea de-a patra propunere de premier lansată de președinte, în persoana diplomatului Luca Niculescu, ar putea fi și ultima, a avertizat jurnalistul Doru Bușcu în emisiunea Ai Aflat! de joi. Nicușor Dan se apropie de epuizarea capitalului său politic ca șef al statului, a explicat acesta în studioul Gândul. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.
Într-un dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache, redactorul-șef al publicației Cațavencii a argumentat de ce președintele a început să joace un fel de ruletă rusească a desemnării, în care riscul letal e la un glonț distanță.
„La fiecare tragere, Nicușor a tras în el însuși
Lanțul de desemnări de premieri joacă în defavoarea lui Nicușor Dan, apreciază Doru Bușcu.
„Noi suntem, sigur, într-o loterie permanentă, într-un fel de ruletă prostească în care Nicușor nu cred că mai are multe gloanțe. Adică s-a împuținat acum, ultima tragere s-ar putea să fie mortală. Să-și zboare singur creierii politici dacă insistă. La fiecare tragere a tras în el însuși, în primul rând. Să ne uităm la ce oamenii au desemnat. Desemnări care nu au luat deloc în calcul realismul politic sau realitatea politică”.
Rolul unui președinte
Invitatul a observat că șeful unui stat are un alt rol, pe care Nicușor Dan a preferat să-l ignore. Mai mult, justificările acestuia pentru prelungirea crizei politice nu se susțin, a completat Bușcu.
„Un președinte care trebuie să aducă la masă partidele și să descopere ceea ce le unește ar fi trebuit să facă altceva. Nu să numească el, după cum îl taie pe el capul, oameni din siajul lui, de sub influența lui. Oameni care să poată construi un guvern care să joace în favoarea lui. Și în favoarea unor afirmații făcute de el la un moment dat, care nu au acoperire nici politică, nici economică”.
Atuurile ultimei desemnări de premier
Chestionat în legătură cu cea mai recentă desemnare de premier a lui Nicușor Dan, cunoscutul publicist a lansat o opinie favorabilă despre profilul profesional al lui Luca Niculescu. Totuși, Doru Bușcu și-a exprimat rezerve serioasr privind creditul politic al nominalizatului la funcția de prim-ministru.
„Este un fost jurnalist cu un prestigiu decent în breaslă. Un om care este mai degrabă un birocrat al diplomației, care a îndeplinit și misiuni active în diplomație. A fost ambasador la Paris. E o persoană educată, în mod net peste civilizația și cultura premierilor anteriori. Dar nu cred că este un om de acțiune efectivă”.
Marele minus al lui Luca Niculescu
Totuși, aceste date altfel meritorii nu sunt, în mod categoric, suficiente pentru a rezolva criza politică și ecoomică actuală, a conchis Bușcu.
Luca Niculescu, dacă va avea sub el un guvern politic, va face probabil ca jurnalist reportaje de la ședințele guvernului. Relatări și interviuri cu câte unul dintre miniștri, dacă ar fi de acord să îi acorde interviul. Dar mai mult de atât nu poate face. Pentru că el nu are în spate un sprijin politic consistent organizat de tipul unui partid.