Prima pagină » ALEGERI 2024 » CCR a anulat alegerile prezidențiale. Procesul electoral va fi RELUAT în INTEGRALITATE / Guvernul va decide un nou calendar

CCR a anulat alegerile prezidențiale. Procesul electoral va fi RELUAT în INTEGRALITATE / Guvernul va decide un nou calendar

CCR a anulat alegerile prezidențiale. Procesul electoral va fi RELUAT în INTEGRALITATE / Guvernul va decide un nou calendar

Curtea Constituțională a României a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Decizia vine cu doar două zile înainte de organizarea celui de-al doilea tur. În ceea ce privește oprirea alegerilor în diaspora, purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a precizat că este nevoie de o decizie a BEC care să pună în practică decizia CCR.

UPDATE

CCR informează că în ședința de vineri a hotărât următoarele:

  1. În temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României, desfășurat în baza HG 765/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Președintele României în anul 2024 și a HG 1061/2024 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României.
  2. Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând a stabili o nouă dată pentru alegerea președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare.
  3. Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial.

Articolul invocat de judecătorii CCR se referă la atribuțiile pe care le are Curtea la respectarea procedurii privind alegerea președintelui.

Art. 146, lit. f, prevede că CCR are printre atribuţii să vegheaze la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului.

Știrea inițială.

Judecătorii Curții Constituționale s-au reunit vineri dimineață, la ora 10.00, într-o ședință informală pentru a discuta reluarea primului tur al alegerilor prezidențiale. Membrii Curții au analizat noile solicitări de anulare a turului I al alegerilor prezidențiale.

Ședința a fost convocată de președintele CCR Marian Enache, după ce joi seara CCR anunțase în urma ședinței că noile sesizări nu pot fi luate în calcul.

În această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, Curtea poate examina contestaţii formulate de către candidaţii calificaţi în turul II al alegerilor prezidenţiale, a indicat CCR, joi seară.

Potrivit surselor noastre, procurori ai Parchetului General identifică acum persoanele care l-au promovat pe Călin Georgescu și au convins oamenii, prin rețelele de socializare, să îl voteze.

De la AEP au sosit și alte documente cerute de Parchetul General, iar procurorii au solicitat instituțiilor financiar-bancare tranzacțiile familiei Georgescu, conforma surselor citate.

În același timp, la DIICOT se așteaptă decizia deschiderii unei anchete privind infracțiunea de spălare de bani, care vizează sponsorii lui Georgescu.

Context

Europarlamentarul Cristian Terheș, candidat în primul tur al alegerilor prezidențiale, a depus o nouă cerere la Curtea Constituțională, solicitând revizuirea hotărârii anterioare prin care cerea anularea primului tur al alegerilor. Sesizări la CCR au fost făcute, joi, și de SNSPA, precum și de publicația CaleaEuropeană.ro.

Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, a considerat că sunt inadmisibile noile sesizări privind ilegalitățile semnalate de CSAT în procesul electoral din România, referitoare la primul tur al alegerilor prezidențiale.

Potrivit acestuia, sesizările pot fi făcute doar de către Avocatul Poporului, președintele țării, Guvern, președinții celor două Camere ale Parlamentului sau Înalta Curte de Casație și Justiție.

Vineri, Instituția Avocatului Poporului a precizat că nu are competențe legale pentru a se pronunța asupra invalidării procesului electoral din cadrul alegerilor prezidențiale, subliniind că atribuțiile sale sunt reglementate strict de Constituție și legislația națională.

CCR a validat rezultatul primul tur al alegerilor prezidențiale, prin Hotărârea nr 31 din 2 decembrie, publicată în Monitorul Oficial a doua zi.

Decizia Curții vine după ce, pe 28 noiembrie, Curtea a decis renumărarea voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Michael Jackson a depășit vedetele momentului în 2026! Succes uriaș la 17 ani de la moarte
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Studiu: Femeile resimt mai multă durere decât bărbații
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!