The Independent: Marco Rubio ar putea demisiona din funcția de secretar de Stat al SUA pentru a candida la președinție în 2028. Subiectul, în centrul atenției pentru Washington și Londra
Secretarul de Stat american se pregătește să candideze pentru președinția SUA la alegerile din 2028 și ar putea lua în considerare să se distanțeze de Trump, susține un raport pentru The Independent.
Posibila demisie a lui Marco Rubio este discutat[ intens pe ambele maluri ale Atlanticului. Este de așteptat ca acesta să renunțe la funcția de șeful diplomației americane pentru a-și pregăti candidatura.
Surse interne susțin că principalul adversar al lui Marco Rubio ar putea fi chiar vicepreședintele JD Vance, care urmărește să creeze o mișcare de „noua dreaptă”.
Agenda vicepreședintelui ar urma să fie axată pe forma originală a politicii „America First” a lui Donald Trump din 2016, bazată pe următoarele obiective: reducerea costurilor vieții, securitatea frontierelor, America pe primul loc în relațiile internaționale, precum și reevaluarea relațiilor cu Israel și încetarea iemdiată a războiului cu Iran.
Chiar și înainte ca republicanii să piardă în mod dezastruos alegerile de la mijlocul mandatului din 3 noiembrie, surse ale partidului din SUA și oficiali din guvernul britanic au declarat pentru The Independent că Rubio ar putea renunța la funcție.
În ultimii doi ani, Marco Rubio, ca secretar de Stat (funcție echivalentă cu ministrul Afacerilor Externe) și ca șef al diplomației, a gestionat negocierile și războiul cu Iranul, reluarea relațiilor cu Venezuela după capturarea dictatorului Nicolas Maduro, contracararea narcoterorismului în regiunile Americii Centrale și Americii de Sud, medierea reluării negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina, negocierile cu Danemarca pentru aducerea Groenlandei în sfera Americii și a exprimat poziția președintelui Trump în relațiile cu Europa după creșterea tarifelor. Marco Rubio a fost preocupat și de schimbarea regimului din țara de origine a familiei sale, Cuba.
O sursă din interior de la Washington a declarat pentru publicația The Independent că Rubio ar trebui să se distanțeze de războiul cu Iran și de administrația lui Trump.
Aliatul lui Rubio a mai spus că ar avea sens ca Rubio să facă un pas înapoi și să părăsească administrația pentru a devenit candidatul nominalizat de republicani la președinția SUA în alegerile din 2028. El spune că este înaintea lui JD Vance la popularitate.
„Dar nu poate candida cât încă este secretar de Stat și este legat de administrația care doar i-ar dăuna perspectivelor”, a mai spus acesta.
Un oficial senior din guvernul britanic a declarat la rândul său pentru The Independent că este puțin probabil ca Rubio să mai rămână secretar după alegerile de la mijlocul mandatului și că ar putea fi un candidat prezidențial cu șanse mari.
Un alt republican a declarat sub anonimat că „Rubio va pleca după alegerile de la mijlocul mandatului” și că vor fi alți patru sau cinci care îi vânează funcția de președinte a lui Trump în 2028.
„Țara s-a întors în totalitate împotriva lui Trump. Oamenii nici măcar nu știu să localizeze Iran pe hartă și n înțeleg miza războiului, dar prețul benzinei i-a enervat enorm”.
Trump a declarat în primul discurs de după pierderea alegerilor că este posibil ca „o grămadă de oameni să candideze, dar e posibil ca niciunul nu să candideze în 2028” și s-a declarat „mai preocupat de războiul cu Iran” și că „n-ar face nimic diferit”.
Un profesor chinez de istorie și geopolitică, Jiang Xueqin, cel care a prevestit izbucnirea că Trump va reveni la Casa Albă în 2024 și că va porni războiul cu Iran, a pariat 100 de dolari că Trump urmărește să obțină al treilea mandat de președinte și că va rămâne la Casa Albă și după ianaurie 2029, chiar dacă Constituția SUA limitează președinția la două mandate. Profesorul a declarat la un podcast că o criză majoră l-ar putea determina pe Trump să instaureze legea marțială pentru a rămâne președinte pe termen nedeterminat.
Sursa Foto: Hepta