Prima pagină » Coronavirus » Nelu Tătaru: „Cum am ajuns Ciuma Europei? Nerespectând nişte reguli sau instigând să nu respectăm nişte reguli”

Nelu Tătaru: „Cum am ajuns Ciuma Europei? Nerespectând nişte reguli sau instigând să nu respectăm nişte reguli”

Nelu Tătaru: „Cum am ajuns Ciuma Europei? Nerespectând nişte reguli sau instigând să nu respectăm nişte reguli”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătatu, a declarat, miercuri, că România a ajuns „Ciuma Europei” din cauza nerespectării unor reguli anti-Covid și din cauza instrigării la nerespectarea acestor reguli.

„Trăim un moment dificil. Dacă era să fim numai noi, spuneam că suntem subiectivi. Dacă ne uităm în toată Europa şi în toată lumea, nu avem cum să mai fim subiectivi. Alţii sunt obiectivi cu noi şi aţi văzut că au nişte reguli pe care ni le-au impus. Strigăm că am ajuns ciuma Europei. Cum am ajuns ciuma Europei? Nerespectând nişte reguli sau instigând să nu respectăm nişte reguli”, a declarat, miercuri, Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

Nelu Tătaru: „Sistemul medical gestionează în acest moment situaţia”

Potrivit ministrul Sănătății, sistemul medical gestionază în acest moment situația.

„Sistemul medical gestionează în acest moment situaţia, chiar dacă mai transferăm un pacient de la o Terapie Intensivă suprapopulată către o altă Terapie Intensivă. În zilele următoare, vom detaşa personal în anumite spitale care sunt suport COVID şi au o lipsă de personal.

Nelu Tătaru: „Rămâne, totuşi, ca fiecare dintre noi să respectăm nişte reguli”

Rămâne, totuşi, ca fiecare dintre noi să respectăm nişte reguli, o conduită şi să fim complianţi la tot ce înseamnă episod pandemic, pentru a putea să ne gândim şi la o perioadă în care putem să ne desfăşurăm activitatea cvasi-normală”, a mai spus Tătaru, aflat într-o vizită la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș.

Un nou record de cazuri COVID

România a raportat în ultimele 24 de ore, 1.030 de cazuri noi de infecție cu coronavirus din 24.877 de teste noi, un record și în această privință. La ATI sunt în prezent 293 de pacienți.  În ultimele 24 de ore, au decedat 27 de persoane, un pacient decedat nu a înregistrat comorbidități. La nivel național, au fost prelucrate 1.009.273 de teste.

Până astăzi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 40.163 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).24.663 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.693 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!