Adela Popescu, Radu Vâlcan, Stere Gulea și Ada Condeescu vin la SeaWave Film Fest, pe plaja din Constanța

Publicat: 13 07. 2025, 19:36
Actualizat: 14 07. 2025, 10:38

SeaWave Film Fest revine la Constanța – în luna august – cu proiecții unice, spectacole de teatru și invitați câștigători  EMMY.

SeaWave Film Festival, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tinerilor creatori de film din România, revine în perioada 1–10 august 2025 la Constanța, cu o ediție mai amplă și mai curajoasă ca oricând.

  • Ajuns la ediția a treia, festivalul vine după două ediții de succes care au consolidat SeaWave drept un reper pentru noua generație de cineaști și pentru publicul constănțean.
  • Inițiat și produs de Alex Stavrositu, SeaWave Film Festival devine un punct de întâlnire esențial între educație, creație și comunitate.

Festivalul SeaWave Film investește în formarea tinerilor cineaști, aducând împreună regizori, scenariști, actori și producători din toată țara, alături de invitați de renume internațional.

Ediția din 2025 aduce în competiția oficială peste 100 de tineri creatori

Ediția din 2025 aduce în competiția oficială peste 100 de tineri creatori – studenți, absolvenți și liceeni pasionați de film. Este pentru prima dată când festivalul introduce două noi secțiuni: Film amator și Scenariu de scurtmetraj, extinzând astfel spațiul de exprimare artistică dincolo de formele consacrate ale industriei.

  • Toți participanții selecționați vor beneficia de o școală de vară intensivă, cu workshopuri dedicate regiei, actoriei, producției, imaginii și scenaristicii.
  • SeaWave devine astfel nu doar un festival, ci un laborator artistic activ, cu accent pe educație și experiment.

Evenimentul este finanțat de Ministerul Culturii, reflectând angajamentul instituțional față de susținerea tinerilor creatori și promovarea culturii cinematografice.

Proiecții speciale și invitați internaționali

Publicul constănțean va avea acces gratuit la proiecții speciale, filme românești și internaționale de impact, urmate de sesiuni Q&A cu echipele filmelor:

  • Anul Nou Care n-a fost (regia Bogdan Mureșanu)
  • Moromeții 3 (regia Stere Gulea)
  • Hoții de Subiecte (regia Tudor Petremarin)
  • Retreat Vama Veche (regia Petre Năstase)
  • Little Satchmo (regia John Alexander) – documentar multipremiat, inclusiv cu Premiul Emmy.

Festivalul îi are ca invitați speciali pe regizorul John Alexander și producătoarea JC Guest, ambii laureați Emmy, care vor susține workshopuri exclusive și vor participa la sesiunile de dialog cu publicul.

Vor fi prezenți, de asemenea, nume consacrate ale cinematografiei românești: Stere Gulea, Bogdan Mureșanu, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Ada Condeescu, Cătălin Mitulescu, Alexandru Nagy, Karina Jianu, Ștefan Iancu, Domnica Cîrciumaru și alți invitați surpriză.

Teatru, intervenții în spațiul public și spectacole stradale

O altă noutate majoră a ediției din 2025 este introducerea unei secțiuni dedicate teatrului. Publicul va putea asista gratuit la spectacole de teatru profesionist, teatru tânăr și intervenții performative în spațiul public.

Printre spectacolele prezentate:

  • Biloxi Blues – Compania de teatru 4Teen
  • Dragoste încrucișată și Vinovat/Nevinovat – producții UNATC
  • Novecento – Teatrul Apropo
  • Intervenții regizate de Alexandru Nagy în spațiile urbane.

Un festival pentru oraș și comunitate

SeaWave Film Festival rămâne fidel misiunii sale de a aduce publicul cât mai aproape de cultură, păstrând accesul gratuit la cele mai multe dintre activități.

Evenimentele vor avea loc în mai multe locații din Constanța și Mamaia, precum:

  • O plajă din Constanța
  • Club SNC
  • Teatrul Elpis
  • Scena Cazino Mamaia
  • Universitatea Maritimă Constanța

Timp de zece zile, Constanța devine o scenă deschisă pentru film, teatru și creativitate autentică.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ministerul Culturii, clarificări după BLOCAREA unui videoclip cu Imnul României pe Facebook: „Instituția va utiliza toate mijloacele legale”

Detalii impresionante despre societatea care a existat în România, în urmă cu 6.000 ani: Arheologii au descoperit un cuptor imens pentru ars ceramica

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, clarificări după concedierea actorului Adrian Nour

„Plopul lui Eminescu” a făcut ravagii culturale la Iași. Artiștii din urbe îl vor imortaliza frumos

Stagiunea 2024/25 a Operetei București se încheie cu MUSICALUL fenomen „Romeo și Julieta”. Bilanț excepțional al stagiunii #nouaopereta