Prima pagină » Cultură » Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, clarificări după concedierea actorului Adrian Nour

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, clarificări după concedierea actorului Adrian Nour

Cristian Lisandru
Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, clarificări după concedierea actorului Adrian Nour

Actorul Adrian Nour – angajat al Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” – a fost concediat, iar reacțiile nu au întârziat să apară, conducerea instituției de cultură fiind acuzată că a luat o decizie greșită

Adi Nour a scris pe pagina sa de socializare că „s-a hotărât că nu le mai sunt de folos” și că urmează o „direcție repertorială de vis”.

În acest context, reprezentanții Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” au transmis un comunicat de presă în care aduc clarificări în legătură cu concedierea actorului Adi Nour.

Teatrul Național de Operetă și Musical «Ion Dacian» precizează că încetarea la termen a contractului individual de muncă al domnului Adrian Nour se datorează exclusiv structurii actuale de posturi, aflate sub presiunea unui deficit bugetar semnificativ.

În acest context, pozițiile permanente sunt rezervate artiștilor care pot asigura prezența continuă pe întreaga durată a stagiunii.

  • Implicarea domnului Nour în multiple proiecte externe a creat, punctual, dificultăți de sincronizare a repetițiilor și a reprezentațiilor.
  • În consecință, rolurile pe care le-a interpretat în ultimele stagiuni au fost adaptate disponibilității sale, fără restricții din partea instituției — nu ne dorim sub nicio formă să îngrădim dezvoltarea artistică a colectivului nostru.

Totuși, în urma unei analize interne minuțioase, am ajuns la concluzia că este necesar să diminuăm un fenomen care este în detrimentul instituției și care nu prezintă echitabilitate față de ceilalți membri ai compartimentului artistic”, s-a transmis prin intermediul comunicatului de presă.

„Această formulă contractuală oferă flexibilitate ambelor părți”

Reprezentanții Teatrului de Operetă au mai precizat că actorul Adrian Nour își va putea continua activitatea cu instituția de cultură „prin contracte artistice punctuale”.

Începând cu stagiunea 2025-2026, domnul Adrian Nour își va putea continua activitatea la TNOMID prin contracte artistice punctuale, conform Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

Această formulă contractuală oferă flexibilitate ambelor părți, permite teatrului să răspundă rapid nevoilor repertoriale, iar artistului să-și gestioneze portofoliul de proiecte.

Publicul rămâne în centrul deciziilor noastre. Stagiunea viitoare va include producții noi, semnate de regizori specializați în teatru muzical, cu distribuții echilibrate între artiști consacrați și tineri interpreți”, s-a mai arătat în comunicatul de presă al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Foto – Adrian Nour / Facebook


Citește și:

Adrian Despot, după ce Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul de IPOCRIZIE”

Prima REACȚIE a lui Radu Jude după ce a câștigat Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu la Berlin: „Sunt un scenarist slab”

„Răpirea din Assen”, o lucrare de artă inspirată de furtul TEZAURULUI, vândută la licitație. Artistul Irlo Doidoi: „Pentru mine, a fost o fascinație”

Marcel Ciolacu, de Ziua Națională Constantin Brâncuși: „Să PREȚUIM această moștenire culturală cum se cuvine”

 „Phoenix: Povestea fără cuvinte”. Bordeianu și Covaci au intrat în eternitate, dar trupa Phoenix RENAȘTE printr-o moștenire vizuală de excepție

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PUTIN și Trump, convorbire de 90 de minute. Ce au discutat
Digi24
Putin l-a sunat pe Trump de Ziua Americii. Ce au vorbit cei doi timp de o oră și jumătate
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
TRUMP, în centrul atenției la summitul NATO. Ce STRATEGIE are Rutte
Click
Dieta care îl ține pe Leo Messi în formă la 39 de ani. Ce se găsește zilnic în farfuria lui și la ce alimente a renunțat
Digi24
„Marea barieră de foc” vs. „inima întunecată” a Eurasiei: Pe unde trece linia frontului în războiul pentru următoarea ordine mondială
Cancan.ro
Ramona Olaru, Cristina Ștefania și Lora au încins atmosfera. Top 25 dive care și-au etalat bijuteriile
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Acuzații grave pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii din partea unui om de știință de renume