„Black Panther: Wakanda Forever” rămâne pentru încă o săptămână pe primul loc în box office-ul nord-american

Publicat: 12 12. 2022, 11:54

Filmul „Black Panther: Wakanda Forever” se menține pentru încă o săptămână pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 11,1 milioane de dolari.

Succesul său are totuși o notă dulce-amară. Asta pentru că realizatorii sequelului s-au confruntat cu o tragedie șocantă înainte ca producția să înceapă atunci când Chadwick Boseman, actorul care dăduse atât de mult din sufletul său „Black Panther” din 2018, a murit în 2020 de cancer. Avea doar 43 de ani. Ca răspuns, Ryan Coogler, regizor și co-scenarist al filmului, a transformat „Black Panther: Wakanda Forever” într-un omagiu pentru regretatul actor. În film, regatul Wakanda se confruntă cu moartea regelui T’Challa – o scenă care imită situația din viața reală, ceea ce a dat filmului o rezonanță emoțională mai mare.

Pe locul al doilea în box office-ul nord-american de weekend se află, ca și săptămâna trecută, „Violent Night”, în regia lui Tommy Wirkola, cu încasări de 8,69 milioane de dolari.

Când o echipă de mercenari pătrunde în casa unei familii extrem de bogate în Ajunul Crăciunului, luând ostatici pe toți cei din interior, aceștia nu sunt pregătiți să facă față unui combatant surpriză: Moș Crăciun (David Harbour, cunoscut pentru rolurile din „Black Widow” și serialul „Stranger Things”) este pe teren și e pe cale să arate de ce acest Nick nu este un sfânt.

Poți vedea trailerul oficial mai jos:

Pe poziția a treia în box office-ul america se află în această săptămână animația „Strange World”, cu încasări de 3,6 milioane de dolari.

„Strange World” este o aventură științifico-fantastică animată care are în centrul acțiunii familia Clade, exploratori celebri care trebuie să lase deoparte neînțelegerile dintre ei pentru a vâna orice ucide plantele care furnizează energie orașului lor. Aceasta este povestea unei familii de exploratori ale căror neînțelegeri, deși amuzante, riscă să le distrugă cea mai recentă și importantă misiune. Regia este semnată de Don Hall și Qui Nguyen, iar din distribuție fac parte și Jake Gyllenhaal, Alan Tudyk, Dennis Quaid, Lucy Liu, Gabrielle Union.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele nord-americane mai include „The Menu”, cu încasări de 2,7 milioane de dolari, „Devotion”, cu încasări de 1,99 milioane de dolari, „Black Adam”, cu încasări de 1,34 milioane de dolari, „The Fabelmans” (1,18 milioane de dolari), „I Heard the Bells” (750.713 de dolari) și „Ticket to Paradise” (599.795 de dolari)