Două romane ale câștigătoarei premiului Nobel pentru Literatură 2022, Annie Ernaux, vor fi lansate în România în această toamnă

Publicat: 06 10. 2022, 20:53
Actualizat: 06 10. 2022, 20:53

Trei dintre romanele lui Annie Ernaux, câștigătoarea de anul acesta a premiului Nobel pentru Literatură se află în pregătire la Editura Pandora M, în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction, coordonată de scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu.

Două dintre acestea, romanul „Pasiune simplă” (reeditare, traducere de Vasile Zincenco) și „Confesiunea adolescentei”(traducere inedită, semnată de Mădălina Ghiu), vor fi publicate într-o ediție specială în această toamnă.

Următoarea carte semnată de Annie Ernaux care va apărea în limba română este monumentalul roman „Anii”, traducere semnată tot de Mădălina Ghiu.

Astăzi, 6 octombrie, Academia Suedeză a anunțat numele laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, distincție care merge către scriitoarea franceză Annie Ernaux – „pentru curajul și acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, ciudățenia și constrângerile colective ale memoriei personale”.

Annie Ernaux s-a născut în 1940 şi a crescut în micul oraş Yvetot din Normandia, unde părinţii ei aveau un magazin alimentar şi o cafenea. Drumul ei ca scriitoare a fost lung şi anevoios. În opera sa, Annie Ernaux examinează în mod constant şi din unghiuri diferite o viaţă marcată de discordanțe puternice de gen, limbă şi clasă. A scris mai mult treizeci de titluri.

Colecția Anansi. World Fiction este dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Proiectul editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat în toamna anului 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

CITEȘTE ȘI: Annie Ernaux câștigă Premiul Nobel pentru Literatură 2022

Premiul Nobel pentru literatură: Salman Rushdie, printre favoriți la casele de pariuri

Nobel pentru literatură 2022: Nume mari sau iluștri necunoscuți. Ce trebuie să știi despre prestigiosul premiu

Foto: Profimedia Images