Irlandezii de la U2 au anunţat o serie de concerte în LAS VEGAS, pentru a marca aniversarea albumului lor din 1991, ”Achtung Baby”, fără bateristul Larry Mullen Jr.

Publicat: 13 02. 2023, 15:23

Formaţia irlandeză U2 a anunţat o serie de concerte în Las Vegas în această toamnă, pentru a marca lansarea albumului lor din 1991, ”Achtung Baby”, într-un promo de 15 secunde difuzat în timpul Super Bowl-ului de duminică. Bateristul Larry Mullen Jr., încă în recuperare după o intervenţie chirurgicală, nu va participa la show-uri, olandezul Bram van den Berg fiind cel care îl va înlocui, scrie Variety.

Concertele, intitulate ”U2:UV Achtung Baby Live at the Sphere”, vor inaugura noua arenă MSG Sphere at the Venetian din Las Vegas, în această toamnă.

Deși mai multe detalii nu au fost făcute publice, concertele, despre care un reprezentant al irlandezilor a subliniat că nu sunt grupate într-o rezidență artistică, marchează primele show-uri live ale trupei în patru ani și par să fie începutul unui turneu mondial care sărbătorește aniversarea „Achtung Baby”, similar turneelor lor de succes în jurul celei de-a 30-a aniversări a albumului lor din 1987 „The Joshua Tree”. Acele turnee, care au avut loc în 2017 și 2019 (și au fost intercalate cu turneele „Experience + Innocence” ale trupei din 2015 și 2018), au fost văzute de peste 3,2 milioane de oameni și au avut încasări de aproape 400 de milioane de dolari.

Concertele vor marca prima apariţie a U2 fără Mullen de la înfiinţarea trupei la Dublin în 1976.

Înregistrate la Berlin şi lansate în noiembrie 1991, ”Achtung Baby” şi albumul care a urmat,”Zooropa”, au relansat cariera U2, introducând noi sunete, influenţe şi stiluri de compunere a cântecelor şi distanţându-le de stilul de imn rock care i-a făcut una dintre cele mai mari trupe din lume în anii 1980. Publicul lor a rămas alături de ei la fiecare pas: turneul ”Zoo TV” care a urmat a durat aproape doi ani şi a fost văzut de peste 5 milioane de oameni.

Pe 17 martie, U2 va lansa un nou album numit ”Songs of Surrender” – o colecţie de 40 de melodii U2 din catalogul trupei, „reînregistrate şi reimaginate pentru 2023”. Acestea urmăresc autobiografia lui Bono, intitulată similar, ”Surrender: 40 Songs, One Story” şi turneele ulterioare de promovare a cărţii.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: ROCANOTHERWORLD 2023: Madrugada, Moonlight Breakfast și Orkid, printre invitați

Madonna sărbătorește 40 de ani de carieră cu un turneu mondial

Beyoncé anunţă turneul mondial „Renaissance”. În ce orașe din Europa va susține concerte