SoNoRo 2022: Piese în premieră în România și artiști importanți ai scenelor internaționale, în cel mai mare festival de muzică de cameră din România

Publicat: 15 09. 2022, 13:12

În perioada 16 septembrie – 2 octombrie are loc în București și Cluj un eveniment muzical foarte așteptat de melomani, Festivalul SoNoRo. Ediția de anul acesta are tema Orient Express, inspirată din călătoriile luxoase cu celebrul tren din perioada La Belle Époque, pune în valoare ce ne unește, ca europeni, și ne arată că distanțele nu mai înseamnă nimic datorită muzicii, cu ajutorul căreia putem crea o lume fără granițe.

Fondatorul festivalului, violistul Răzvan Popovici, a spus într-un comunicat de presă că ediţia din 2022 a SoNoRo va aduce în faţa publicului foarte multe piese care nu au fost niciodată interpretate pe scena festivalului.

„Am calculat cam câte piese noi avem în acest an festival şi cred că în jur de 75% din program este cu piese pe care nu le-am interpretat niciodată la SoNoRo în acești 17 ani”, a spus Popovici.

„Noutatea absolută a ediţiei a XVII-a este că avem printre noi o dansatoare şi o coregrafă de excepţie, Ksenia Parkhatskaya, care va ilustra mai multe momente muzicale cu scriitura elegantă a corpului care trasează linii în timp. Mai mult, printre artiştii invitaţi, recunoscuţi în lumea muzicală, avem în acest an un interpret la oud, Joseph Tawadros, pentru că Orientul îşi dă mâna cu Occidentul şi muzica face să dispară graniţele pe care deseori le considerăm de netrecut”, a adăugat Răzvan Popovici.

În 2022, Festivalul SoNoRo împarte experienţele muzicale de excepţie între spaţiile consacrate de concert, cum sunt Ateneul Român, Sala Radio şi Auditoriumul Muzeului Naţional de Artă al României, cu cele nonconformiste: Palatul Bragadiru, Club Expirat, Apollo111 sau Clubul Guesthouse.

La Cluj-Napoca, unde evenimentul se încheie în mod tradiţional, Festivalul se va desfăşura în mai multe spaţii. Cel mai nonconformist dintre toate este, probabil, Gara CFR Cluj-Napoca, un loc predestinat acestei ediţii. Orient Express-ul va opri şi la Auditorium Maximum de la Universitatea Babeş-Bolyai, în Casa Boema, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Casa Libertăţii Religioase şi Cercul Militar Cluj-Napoca.

Foto: festival.sonoro.ro

CITEȘTE ȘI: Freddie Mercury: 5 povești insolite. De ce a deghizat-o pe Lady Diana în prostituată și cine i-a întrerupt înregistrările cu Michael Jackson

EXCLUSIV VIDEO | De unde vine numele legendarei trupe Phoenix? Nicu Covaci: ”Eram cei mai răi băieți din Timișoara și ne-am numit Sfinții. După o vreme, am fost interziși”