Am intrat în posesia documentului! Fostul director general al UNIFARM, Adrian Ionel, contestă raportul Curții de Conturi: ”Abaterile nu există. Vă solicit să invalidați măsurile!” (EXCLUSIV)

Am intrat în posesia documentului! Fostul director general al UNIFARM, Adrian Ionel, contestă raportul Curții de Conturi: ”Abaterile nu există. Vă solicit să invalidați măsurile!” (EXCLUSIV)
Adrian Ionel, fostul director UNIFARM SA, contestă raportul Curții de Conturi: ”Abaterile nu există. Vă solicit să invalidați măsurile!” (EXCLUSIV)

Adrian Ionel, fostul director CN Unifarm SA, a fost trimis în judecată – sub control judiciar – de procurorii DNA, fiind acuzat că ar fi pretins o mită de 760.000 euro pentru un contract de achiziționare a combinezoanelor și măștilor medicale. Totul s-a petrecut, așa cum reiese în urma anchetei efectuate, în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional din cauza infecțiilor cu noul coronavirus.

În astfel de condiții speciale din punct de vedere medical, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 11/2020 privind ”stocurile de urgență medicală” – printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele și măștile de protecție – precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, iar CN Unifarm SA a fost desemnată, alături de alte instituții publice, să facă achiziții de astfel de echipamente de protecție.

În perioada în care Adrian Ionel era, încă, director al CN Unifarm SA – unde statul român, prin Ministerul Sănătății, este acționar unic -, Curtea de Conturi a efectuat un control de amploare ale cărui rezultate au scos în evidență mai multe abateri și nereguli, fiind întocmit (pe data de 2 iulie 2020) un raport nefavorabil fostului director al instituției.

GÂNDUL.RO prezintă, ÎN EXCLUSIVITATE, nu numai concluziile reieșite în urma respectivului control, ci și… obiecțiile formulate de Adrian Ionel, trimise către Curtea de Conturi. Acesta contestă raportul întocmit și – considerând că abaterile semnalate ”nu există” – solicită anularea măsurilor dispuse prin respectivul raport.

Neregulile constatate de Curtea de Conturi la CN Unifarm SA: ”Prețuri de achiziție mai mari, adaos comercial mai mare, nu a existat aprobare AGA”

Inspectorii Curții de Conturi – ”auditorii publici externi” – care au descins la sediul Unifarm SA au descoperit mai multe nereguli și abateri – potrivit raportului -, numai că fostul director al instituției își aruncă în luptă propriile argumente, încercând ”să demonteze”, punctual, toate acuzațiile.

Concret, concluziile raportului – prezentate, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO  – au evidențiat 4 mari probleme descoperite, în urma controlului efectuat, la Unifarm SA.

  • S-au efectuat cheltuieli ”fără a exista un buget pentru acestea”, iar pentru alte cheltuieli ”nu s-a solicitat aprobarea Adunării Generale a Acționarilor (AGA)”.
  • Au fost achiziționate de CN Unifarm SA ”echipamente și materiale sanitare de la firme intermediare și nu de la producători, auditorii publici externi reținând că acest lucru a condus la plata unor prețuri de achiziție mai mari”.
  • ”Pentru măștile de tip FFP” (n.red. – vândute de CN Unifarm SA către Ministerul Sănătății) ”a fost practicat un adaos comercial mai mare decât cel practicat în mod obișnuit”.
  • ”Nu a fost evidențiată și înregistrată în evidența contabilă ieșirea din gestiune a unor produse predate catre IGSU”.
  • ”A fost efectuată o plata dublă către (…), în valoare de 17.331.279 lei, iar avansurile nu au fost regularizate în mod corespunzător”.

Adrian Ionel: ”Nelegalitatea și netemeinicia argumentelor de fapt și de drept reținute în actul contestat”

Adrian Ionel consideră că, în ceea ce privește concluzia referitoare la cheltuieli efectuate de Unifarm SA fără a exista un buget alocat, inspectorii Curții de Conturi au greșit.

În exclusivitate, GÂNDUL.RO a intrat și în posesia unor informații-bombă potrivit cărora Adrian Ionel susține că respectivele cheltuieli ”sunt ulterioare fundamentării bugetului”, ele având drept cauză tocmai criza medicală indusă de noul coronavirus.

”Cheltuielile menționate în cuprinsul Raportului în raport de care s-au reținut abaterile sunt unele ulterioare fundamentării bugetului, fiind cauzate de un eveniment ulterior, imprevizibil și insurmontabil – apariția epidemiei cu noul coronvirus, SARS – CoV-2. Prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 80/04.03.2020 s-a aprobat contractarea unei facilitați de tip plafon multiprodus, monovalută, revolving, în sumă de 72.111.000 lei, pentru achiziția în regim de urgență de materiale, echipamente medicale și paramedicale, apărătură, dispozitive și medicamente necesare, ca urmare a crizei cauzate de apariția coronavirusului, iar prin aceeași hotărâre am fost împuternicit semnez contractele de credit și garanții aferente”, specifică fostul director al Unifarm SA, Adrian Ionel.

Prin mandatul special nr. 2935/05.03.2020 am fost împuternicit de Statul român, prin Ministerul Sănătății, în calitate de acționar unic al CN Unifarm SA, reprezint această companie națională în vederea contractării creditului. Ministerul Sănătății a susținut demersul CN Unifarm SA de obținere a creditului în valoare de 72.111.000 lei de la Eximbank SA, fiind emisă în acest o Scrisoare de susținere nr. (…)”

Adrian Ionel, fost director CN Unifarm SA

Ulterior, se apără Adrian Ionel, prin Hotărârea nr. 58/17.03.2020 a Adunării Generale a Acționarilor CN Unifarm SA s-a aprobat contractarea de la Eximbank NCS ”a unei facilități de finanțare revolving, în suma de 1.150.000.000 lei, până la 21.12.2020, pentru achiziția în regim de urgență de materiale și echipament sanitar”, chiar el (în calitate de director Unifarm SA) fiind împuternicat sa semneze contractele de credit și garanții și să utilizeze facilitatea de credit în interesul companiei, în scopul pentru care a fost acordat.

”Menționez că pentru exprimarea votului în AGA CN Unifarm SA a fost emis, de către Statul Roman, prin Ministerul Sănătătii, Mandatul nr. VSC 3530/16.03.2020”, spune fostul director general al Unifarm SA.

În ceea ce privește acea ”plată dublă” semnalată de Curtea de Conturi, Adrian Ionel nu contestă că aceasta a existat, dar au fost întreprinse toate măsurile pentru recuperarea prejudiciului.

”Cu privire la abaterea constatată de catre auditorii publici externi, menționez că în calitate de Director General al CN Unifarm SA am dispus măsuri privind recuperarea acestui prejudiciu imediat cum am aflat de aceasta imprejurare”.

Bugetul de venituri și cheltuieli al Unifarm SA a fost rectificat din cauza unor ”evenimente neprevăzute”

Contestând Raportul întocmit de Curtea de Conturi, Adrian Ionel atrage atenția că doar ”evenimente neprevăzute” au cauzat necesitatea unei rectificări a bugetului de venituri și cheltuieli, rectificare care poate avea loc în condițiile prevăzute la art. 10 din OG nr. 26/2013, în conformitate cu prevederile art. 10 alin (2) din OG nr. 26/2013.

„Operatorii economici pot proceda la rectificarea bugetelor de venituri și cheltuieli, conform prevederilor art. 4, atunci când din motive temeinic justificate sunt necesare modificări ale nivelului următorilor indicatori economico-financiari aprobați, astfel:

  • depășirea limitelor maxime ale indicatorilor economico-financiari prevăzuți la alin. (1) lit. a), cu respectarea obiectivelor de politica salariala stabilita prin legea anuala a bugetului de stat și a prevederilor art. 9 alin. (3);
  • reducerea profitului brut/majorarea pierderii și/sau a dividendelor cuvenite bugetului de stat sau local, în situația în care nu se respecta prevederile alin. (1) lit. b);
  • reducerea productivității muncii;
  • creșterea nivelului cheltuielilor totale la 1.000 lei venituri totale;
  • depășirea nivelului plaților restante;
  • în alte situații impuse de prevederile legale

”Se poate așadar observa autorizarea pentru accesarea creditelor din care au fost efectuate aceste cheltuieli au avut la bază acordul Consiliului de Administrație, Adunării Generale a Acționarilor și al ministerului de resort”

Adrian Ionel

Prevederile din actul constitutiv ar fi fost ”preluate în mod trunchiat de către auditorii publici externi în cuprinsul Raportului”

Fostul director al Unifarm SA susține, în apărarea sa, că – deși a fost persoana cu atribuții în ”domeniul în care s-a constatat această pretinsă abatere” și, potrivit statutului companiei, era obligat să prezinte bugetul în fața AGA, spre aprobare, totuși nu el era persoana care avea obligația de a întocmi bugetul de venituri și cheltuieli.

”Vă rog observați , în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare al Companiei Naționale Unifarm SA aprobat prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 79/01.11.2018 (“ROF”), obligația de elaborare a bugetului de venituri și cheltuieli aparține Compartimentului financiar (art. 76-77, pagina 38 din ROF). Or, în mod evident de vreme ce un astfel de proiect de rectificare bugetară nu era aprobat, nu aveam cum îmi îndeplinesc obligația de a-l supune aprobării AGA”, susține Adrian Ionel.

Totodată, în OBIECȚIILE formulate în urma Raportului întocmit de Curtea de Conturi, Adrian Ionel spune și că în toată perioada în care a exercitat funcția de Director General nu a efectuat vrei operațiune financiară care să nu aibă ”viza controlului financiar preventiv”. Suplimentar, Adrian Ionel specifică și ”aprobarea AGA este necesară doar în cazul tranzacțiilor încheiate cu persoane din conducerea societății, cu angajați ai societății sau cu o societate controlată de aceste persoane”, o astfel de situație neexistând, iar prevederile din actul constitutiv au fost ”preluate în mod trunchiat de către auditorii publici externi în cuprinsul Raportului”.

Curtea de Conturi: ”Prețurile plătite de compania Unifarm SA pentru produsele achiziționate erau supraestimate”

Curtea de Conturi a mai constatat, în urma controlului, o altă abatere – respectiv achiziționarea de echipamente și materiale sanitare de la firme intermediare și nu de la producători, ceea ce a condus la plata unor prețuri de achiziție mai mari.

Furnizorii acestor produse ar fi declarat la intrarea în țară un preț unitar de achiziție mai mic decât prețul plătit de companie, iar pe de altă parte nici nu a existat aprobarea AGA, în pofida faptului că – au concluzionat inspectorii Curții de Conturi – valoarea cumulată a acestor achiziții depășea 10% din cifra de afaceri a companiei. Mai mult, prețurile plătite de compania Unifarm SA pentru produsele achiziționate erau unele supraestimate.

În apărarea sa, fostul director Unifarm SA susține că  sintagma “produse din producția internă proprie și din import” nu poate avea sensul reținut în cuprinsul Raportului întocmit de Curtea de Conturi, ”neputând fi considerată ca o interdicție pentru companie de a achiziționa produse de la societăți intermediare, ci doar de la producători”.

Aceasta sintagmă – precizează Adrian Ionel  – are doar rolul de a indica locul de proveniență a mărfurilor achiziționate, care pot fi produse intern sau importate. În ceea ce privește necesitatea aprobării AGA pentru aceste tranzacții, inspectorii Curții de Conturi sunt, din nou, acuzați că au preluat ”trunchiat” prevederi din Actul Constitutiv al Unifarm SA.

”Prevederile din Actul constitutiv al CN Unifarm SA au fost preluate trunchiat de către auditorii publici externi, aprobarea AGA fiind necesară doar în cazul tranzacțiilor încheiate cu personal al societății sau cu societăți asupra cărora aceste persoane dețin controlul. Ba chiar mai mult, arat nu există nicio legătură între aceste tranzacții, cu excepția scopului pentru care bunurile au fost achiziționate, care justifice tratarea lor împreună pentru a se atinge pragul de 10% din valoarea cifrei de afaceri a companiei potrivit ultimelor situații auditate. În ceea ce privește faptul prețul produselor achiziționate, declarat de furnizori la intrarea în țară, era unul mai mic decât cel plătit de CN Unifarm SA, învederez o astfel de situație este normală, fiecare furnizor urmărind obținerea unui profit din astfel de tranzacții”, susține Adrian Ionel.

”Astfel, încă din data de 21.04.2020, având în vedere scăderea prețurilor acestor materiale, achiziționate într-un moment în care cererea depășea cu mult oferta, am propus, prin scrisori adresate Președintelui României, Guvernului României, Ministerului Sănătății, fie se instituie obligativitatea unităților sanitare de a achiziționa astfel de produse de la CN Unifarm SA, fie preluarea stocurilor constituite în rezerva de stat. Ulterior, având în vedere prețurile acestor produse începuseră scadă iar CN Unifarm SA avea pe stoc produse achiziționate într-o perioadă de maxim al prețurilor, am solicitat acelorași autorități autorizeze exportul acestor bunuri”

Adrian Ionel și măștile de tip FFP2: ”Nu există un prejudiciu adus bugetului Ministerului Sănătății. Statul român, prin Ministerul Sănătății, este acționar unic al CN Unifarm SA

Curtea de Conturi, prin Raportul din 2 iulie, a mai semnalat și că ”Pentru măștile de tip FFP” (n.red. – vândute de către CN Unifarm SA către Ministerul Sănătății) ”a fost practicat un adaos comercial mai mare decât cel practicat în mod obișnuit”.

Adrian Ionel obiectează și de data aceasta, considerând  ”nu poate fi reținută o abatere de la legalitate sau regularitate, aceste livrări fiind efectuate în temeiul Contractului de furnizare nr. 7939/06.05.2020, la prețul contractat, acest preț fiind stabilit, așa cum rezultă din preambulul respectivului contract, în urma realizării unei proceduri de achiziție publică”.

”Mai mult, faptul CN Unifarm SA a obținut un profit mai ridicat din încheierea și executarea acestui contract nu poate fi decât un aspect pozitiv, neexistând o îndatorie a companiei de a livra către Ministerul Sănătății produse la prețul de achiziție. De asemenea, trebuie observat aceste considerente referitoare la cea de a doua abatere de la acest obiectiv nu fac altceva decât invalideze considerentele care au stat la baza constatării de către auditorii publici externi a primei abateri aferentă acestui obiectiv al controlului”

Adrian Ionel, fost director general CN Unifarm SA

Măștile tip FFP2 au fost achiziționate de către Ministerul Sănătății la un preț de 16,95 lei/buc. Anterior, CN Unifarm SA achiziționse aceste măști la un preț de 9,92 lei/buc.

Fostul director Unifarm SA precizează că ”se impune a fi recunoscute, pe de o parte, faptul în perioada vizată de control aceste echipamente de protecție au cunoscut fluctuații majore pe piață, precum și faptul prețul plătit de către CN Unifarm SA furnizorului acestor bunuri nu a fost unul supraestimat”.

De asemenea, mai spune Adrian Ionel în OBIECȚIILE formulate împotriva Raportului întocmit de Curtea de Conturi, nu se poate discuta despre vreun prejudiciu adus bugetului Ministerului Sănătății, întrucât… tocmai statul român – prin Ministerul Sănătății – este ”acționar unic la CN Unifarm SA”.

Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar...
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația