În ultima vreme, din cauza programului prelungit de muncă, care nu coincide mereu cu orele de școală sau grădiniță ale copiilor, tot mai multe familii din România apelează la serviciile specializate ale bonelor, în special provenite din Asia.
Iar această cererea în creștere a făcut ca și salariul acestora să crească, atât în cazul celor care lucrează full-time, cât și al internelor, scrie Adevărul.
Potrivit site-urilor platformelor de recrutare, bonele pot fi angajate full-time sau doar cu ora, ocazional, existând însă și cereri pentru angajarea bonelor interne.
Bonele filipineze sunt cele mai căutate în țara noastră, fiind renumite pentru răbdarea și blândețea pe care le au cu copiii.
Dar, în cazul lor, angajatorul, în speță familia va suporta și alte costuri, precum cele de aducere din Asia, care variază între 2.500 și 3.500 de euro.
Așadar, bonele din Asia sunt bine pregătite, atente și implicate, cu o bună cunoaștere a limbii engleze, reprezentând un serviciu exclusivist, pe care unele agenții de recrutare a personalului străin îl pun la dispoziția clienților săi.
„În prezent, salariul unei bone filipineze în România variază, dar în majoritatea cazurilor se situează între 500 și 600 de euro pe lună, în funcție de experiență și de responsabilitățile asumate. Este important de menționat că în Filipine a fost recent emis DMW Advisory 25 of 2025, un pachet de reforme menit să protejeze lucrătorii casnici filipinezi. Acesta prevede, printre altele, creșterea salariului minim de la 400 USD la cel puțin 500 USD, controale medicale anuale obligatorii și implementarea unui protocol „Know Your Employer” (KYE) prin videoconferință înainte de semnarea contractelor. De asemenea, advisory-ul introduce un sistem digital de monitorizare a bunăstării, programe de recalificare profesională și standarde mai stricte pentru agenții de recrutare, toate acestea cu scopul de a asigura protecția lucrătorilor și de a promova recrutarea etică. Prin urmare, în România, salariile sunt aliniate deja acestor recomandări, reflectând atât experiența profesională a bonelor, cât și eforturile continue de a respecta standardele internaționale de protecție a muncii domestice.”, Yosef Gavriel Peisakh, general manager „Work from Asia”, agentie de recrutare a personalului străin în România.
Activitatea bonelor este reglementată de Legea nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă. Potrivit acesteia, bonă poate fi orice persoană, cetățean român sau străin, cu domiciliul ori reședința legală în România, cu condiția ca aceasta să fie calificată potrivit prevederilor legale pentru a desfășura servicii de îngrijire și supraveghere a copilului. Activitatea de bonă este una calificată și deci pentru a profesa sunt necesare o serie de competențe dobândite prin pregătire specială și atestate corespunzător.
În ceea ce privește exercitarea activității de bonă, aceasta se poate realiza în baza unui contract individual de muncă, sau, daca bona este înregistrată ca PFA, ea poate încheia un contract de servicii cu părinții copilului beneficiar.
Atenție, dacă părinții copilului beneficiar îi fac bonei contract la o firmă pe care aceștia o administrează, dar care nu este autorizată să ofere servicii de bone, se consideră infracțiune!
Pentru ca o persoană să poată presta activitatea de bonă, legea prevede următoarele condiții:
Calificarea se obține prin diploma, certificat sau un alt titlu de bonă, obținut în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților și trebuie să fie recunoscute sau echivalate, după caz, în conformitate cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.
Legea reglementează și atribuțiile pe care bona are în raport cu copilul pe care îl are sub supravegheze, printe care se numără: