EXCLUSIV. Cum traversează actorii români de teatru perioada izolării: „Nu s-a gândit nimeni la noi. Am fost ultima țară care a acordat ajutoare artiștilor independenți”

Redactor:
Radu Pace
EXCLUSIV. Cum traversează actorii români de teatru perioada izolării: „Nu s-a gândit nimeni la noi. Am fost ultima țară care a acordat ajutoare artiștilor independenți”
EXCLUSIV. Cum traversează actorii români de teatru perioada izolării: „Nu s-a gândit nimeni la noi. Am fost ultima țară care a acordat ajutoare artiștilor independenți" | Marina Fluerașu; Cezar Grumăzescu; Simona Pop; Iulia Alexandra Neacșu; Ștefan Vlad; Andreea Stan / Sursă FOTO: Facebook

Unul dintre domeniile cele mai afectate de efectele pandemiei de coronavirus este cel al teatrului. Arta și cultura nu erau avantajate în România nici înainte de această criză, însă în aceste momente trendul descendent își face din ce în ce mai mult simțită prezența. Gândul a stat de vorbă cu șase actori de teatru, pentru a afla mai multe despre modul în care traversează ei această perioadă.

Actorii români de teatru conștientizează pe deplin situația la care s-a ajuns din cauza pandemiei, însă preferă să să își repete piesele, să creeze în continuare și să ne îndemne să folosim cu toții această perioadă ca pe o oportunitate de a ne redescoperi.

Chiar dacă aceștia observă și simt modul în care autoritățile au tratat arta în România, una dintre concluziile dialogurilor de mai jos ar putea fi chiar cuvintele unei actrițe „arta este o alegere pe care o faci și ți-o asumi”.

Mai jos, dialogurile pe care Gândul le-a avut cu aceștia:

Marina Fluerașu
Marina Fluerașu, actriță. A jucat în „Coriolanus”, de William Shakespeare (Regia Ducu Darie), dar și în „Frații Karamazov”, „Pescărușul”, „Hamlet și noi”, etc… Printre teatrele pe scenele cărora a interpretat roluri, se numără Teatrul Mic, Teatrul Bulandra și Teatrul Elisabeta. / Sursă FOTO: Marina Fluerașu, Facebook.

 

Gândul: Ce vă lipsește cel mai mult ca actor în aceste momente?

Marina Fluerașu: Îmi lipsesc repetițiile și îmi lipsește schimbul de energie pe care un actor îl are în timpul spectacolului. În acele momente se întâmplă ceva care este foarte curat. Sunt lucruri de care îmi este dor.

Cu toate că îmi este dor, nu sufăr atât de tare din cauza izolării. În general încerc să văd partea bună a lucrurilor și să le accept, ceea ce nu este ușor, dar este benefic.

Pentru a vă da un exemplu, am o garsonieră micuță, cu un geam pe care nu îl ștersesem de sărbători pentru că stă mereu deschis și nu mă deranja atât de tare că îl lăsasem așa. Astăzi l-am șters, iar după ce am făcut asta m-am gândit că asta ar trebui să se întâmple pentru fiecare dintre noi. Să ne ștergem acea fereastră prin care vedem spre interiorul nostru. A sta cu noi, a citi, a ne cunoaște mai bine. În această perioadă ne putem întâlni cu multe lucruri de care înainte nu aveam timp.

Gândul: Cu toate că teatrul este viu, având în vedere perioada pe care o travesăm, poate acesta să migreze spre mediul online?

Marina Fluerașu: Sper din tot sufletul ca teatrul să nu meargă spre online. Cred că va fi o perioada grea și lungă în care noi și cei care veneau să vadă spectacole la teatru vor fi privați de această întâlnire vie. Instituțiile de cultură au fost primele închise și cel mai probabil vor fi ultimele deschie.

Oamenii vin la teatru pentru a vedea ceva viu. Eu cred că ne-am vândut prea ieftin și că lumea teatrului a mers prea ușor spre online.

Gândul: Continuați să repetați piesele?

Marina Fluerașu: Da, în aprilie trebuia să am o premieră la care am mai repetat online (Domnișoarele din Avignon). Am încercat de multe ori, dar este foarte greu. Putem face cel mult o repetiție de text și să ne vedem pentru a ne alina dorul. 

Gândul: Cum resimțiți această perioadă din punct de vedere financiar?

Marina Fluerașu: Săptămâna această am înțeles că se va da o indemnizație pentru artiștii independenți. S-a ajuns aici după ce noi am făcut o petiție pentru a cere asta. Nu s-a gândit nimeni la noi. Mi s-a părut o mare lipsă de responsabilitate.

Eu am avut mai mult noroc pentru că am filmat ceva înainte să înceapă această perioadă. Cumva am reușit, însă am colegi cărora le este foarte greu. Colegi cu copii, cu greutăți.

Cred că am fost ultima țară care a acordat ajutoare artiștilor independenți. Avem nevoie de oameni responsabili în funcțiile de conducere. Totuși, nu vreau să mă victimizez. Arta este o alegere pe care o faci și ți-o asumi. 

Gândul: Cum a fost perioada de dinainte de pandemie pentru teatru?

Marina Fluerașu: Eu lucrez la compania de teatru Rampa. Oamenii de acolo s-au chinuit de mulți ani să repete și să joace în diferite spații, totul cu banii lor. S-a găsit un spațiu într-un fost service RATB, pentru a face un teatru de cartier acolo (în zona Basarab). Am jucat și în frig, nu a fost ușor.

În momentul în care am încercat să căutăm ajutor din partea autorităților, nu am găsit niciun sprijin. Doar câteva companii private, dar nu este de ajuns.

Gândul: Îmi puteți spune un citat dintr-o piesă interpretată sau dintr-una pe care o apreciați? Ceva care ne-ar putea ajuta să depășim  mai ușor vremurile pe care le trăim?

Marina Fluerașu: O să aleg ceva din Hamlet. I-aș îndemna pe oameni să mediteze la întrebarea întrebărilor, veche de patru sute de ani: „A fi sau a nu fi?”. Cred că acea teamă pe care o avem pentru ceea ce este după moarte ar trebui să fie de fapt sentimentul care să ne facă mai conștienți și mai buni. Îmi doresc ca oamenii să nu uite că fără cultură, cărți, filme, teatru și artă, nu ar fi putut să meargă mai departe.

Gândul: Doriți să transmiteți ceva ce nu am atins în dialogul nostru?

Marina Fluerașu: Nu. Aș vrea doar să mulțumesc și să spun că eu cred că în perioada aceasta ar trebui să ne gândim mai mult unii la ceilalți. Ar trebui să trăim paradoxul acestei perioade de izolare: să ne deschidem mai mult spre ceilalți.

Cezar Grumăzescu, actor. A jucat în „Tartuffe”, „Romeo și Julieta”, „Deșteptarea primăverii”, etc… Printre teatrele pe scenele cărora a interpretat roluri, se numără Teatrul Mic, Teatrul de Comedie și Teatrul Bulandra. /  Sursă FOTO: Cezar Grumăzescu, Facebook.

 

Gândul: Ce vă lipsește cel mai mult ca actor în aceste momente?

Cezar Grumăzescu: Îmi lipsește teatrul. Actorii au mereu pauze pentru a-și aduna puterile, însă gândul că stagiunea aceasta este pierdută mă neliniștește.

Este posibil să nu se mai joace teatru deloc în acest an. Se vor pierde foarte multe spectacole, cât și antrenamentul pe care un actor îl are. Pe de altă parte, pentru a suplini lipsa scenei, am comunicat foarte mult cu colegii mei.

Gândul: Încercați să mai repetați pentru piese?

Cezar Grumăzescu: Da. Am încercat să facem și multe filmulețe pe mai multe teme. Încercăm să pregătim seriale online, repetăm pentru piese.

Gândul: Cu toate că teatrul este viu, având în vedere perioada pe care o travesăm, poate acesta să migreze spre mediul online?

Cezar Grumăzescu: Sincer să fiu (râde), cred că teatrul nu are nicio șansă să migreze spre online. Magia teatrului este că poți vedea actorul în fața ta, îl vezi efectiv cum se transformă. În online, acest lucru este imposibil. Teatrul nu are ce să caute în online.

Acum este important să nu pierdem legătură cu publicul și să nu ne pierdem exercițiul. Într-un fel, cu ajutorul mediului online, publicul este foarte aproape de noi. Consider că apropiindu-ne de oameni prin intermediul rețelelor online, îi putem atrage mai apoi la teatru. Mediul online nu poate însemna teatru, el este doar un instrument.

Gândul: Cum resimțiți această perioadă din punct de vedere financiar?

Cezar Grumăzescu: Din păcate lucrurile s-au acutizat. Anul trecut au fost probleme mari cu bugetele. Sunt actori care înainte de pandemie jucau în piese, iar acum nu mai au nicio sursă de venit. Există tot felul de inițiative. Am un prieten actor care a beneficiat de un ajutor de la stat, însă acest lucru nu se întâmplă cu toți actorii. Acest ajutor ar trebui să fie acordat permanent, nu doar în astfel de situații.

Gândul: Ce rol mai au arta și actorul în acest moment?

Cezar Grumăzescu: Vorbeam cu mai mulți colegi actori și le spuneam că într-un fel mă simt inutil pentru societate. Cred în același timp că acest sentiment a fost legat de frică survenită din faptul că am conștientizat că nu voi juca teatru pentru o perioada.

Arta va continua să fie elementul care ne va ajuta să trecem mai bine peste orice greutate, iar actorii contribuie la acest proces.

Gândul: Îmi puteți spune un citat dintr-o piesă interpretată sau dintr-una pe care o apreciați? Ceva care ne-ar putea ajută să depășim  mai ușor vremurile pe care le trăim?

Cezar Grumăzescu: Ideea care îmi vine în minte în acest moment este o replică a Ninei (Pescărușul, Anton P. Cehov): „Trebuie să-ți porți crucea şi să-ți păstrezi credința”. Trebuie să avem răbdare și să privim curajoși la viitor.

Gândul: Doriți să transmiteți ceva ce nu am atins în dialogul nostru?

Cezar Grumăzescu: Cred că este foarte important să fim alături unii de ceilalți. Faptul că ne gândim unii la alții și că acționăm ne va ajuta. Nimic mai mult.

Simona Pop, actriță. A jucat în „Coriolanus”, de William Shakespeare (Regia Ducu Darie), dar și în” Omul cel bun din Seciuan”, „Lautrec la bordel” și „Carousel”. Printre teatrele pe scenele cărora a interpretat roluri, se numără Teatrul Mic, Teatrul de Comedie și Teatrul Metropolis. / Sursă FOTO: Simona Pop, Facebook.

 

Gândul: Ce vă lipsește cel mai mult ca actor în aceste momente?

Simona Pop: Sincer, îmi lipsește energia de la teatru.

Gândul: Cu toate că teatrul este viu, având în vedere perioada pe care o traversăm, poate acesta să migreze spre mediul online?

Simona Pop: Ceea ce se întamplă în această perioadă este și nu este în ajutorul teatrului. Este bine pentru că mai multe teatre dau înregistrări cu spectacole mai vechi sau chiar din repertoriul curent.

Eu consider că este un lucru bun să oferi acces mai multor oameni către aceste producții. O dovadă este numărul foarte mare de vizualizări. Cu toate acestea, frumusețea actului teatral este că el se face într-o sală de teatru, pe scenă. Acesta este și farmecul teatrului, schimbul de energie între noi cei de pe scenă și oamenii din sală. Niciun mijloc de comunicare online nu va putea suplini acele senzații.

Gândul: Care sunt piedicile pe care le simțiți ca actor în această perioadă?

Simona Pop: Simt lipsa întâlnirii cu colegii mei, chiar dacă îi mai văd din când în când pe Skype. Ideea de a repeta pe Skype sau pe Zoom este însă coercitivă într-o anumită măsură. Tocmai am terminat recent lucrul la un spectacol care urma să intre în repertoriul Teatrului Dramatic din Brașov (Electronic City, regia Dragoș Mușoiu).

Trebuia să avem premiera, am avut doar o vizionare, dar din cauza evoluției pandemiei, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Din păcate, ceea ce facem în mediul online nu poate ține locul unor repetiții veritabile. Cel mult ne poate ajuta pentru a sta cât mai aproape de un anumit spectacol, pentru a nu-l uita.

Ca actor profesionist, dacă nu joci un timp, antrenamentul se subțiază și devii fragil. Sunt sentimente unice pe care ca actor le simți doar atunci când eșți pe scenă. Este o adrenalină pe care ți-o dă faptul de a fi acolo. O adrenalină irepetabilă în afară scenei. Îmi lipsește mult.

Gândul: Ce rutină are un actor de teatru în perioada în care nu joacă?

Simona Pop: Mă uit mult mai mult la spectacole. Văd producții străine, apreciez în mod special dacă filmările sunt de calitate. Urmăresc frecvent anumite instituții de spectacol (teatru sau dans) a căror activitate şi profesionalism le admir. Fac exerciții de yoga și încerc să citesc rolurile pe care le joc.

Deși pare ciudat, întorcându-te la text poți să descoperi multe lucruri noi la care în mod curent nu te gândești din pricina ritmului accelerat al lucrului la spectacole şi din pricina ritmului vieţii, în general. Acum am timp să reflectez asupra a ceea ce aş putea îmbunătăţi.

Cu toată această rutină, îmi lipsește mult bucuria profesiei. Regimul de spectacol și întâlnirea cu colegii mei.

Gândul: Care este rolul actorului în această criză?

Simona Pop: Cred că rolul actorului este cel pe care l-a avut dintotdeauna: acela de a-i determina pe alţi oameni să intre în dialog cu ei înşişi. Dat fiind că ne aflăm într-un moment de cumpănă din pricina vremurilor pe care le traversăm, tot ceea ce ne rămâne este introspecţia.

E un efect invers datorat, paradoxal, tocmai acestor impuneri de distanțare socială.

Poate că după această perioadă ne vom întoarce altfel la teatru, apreciind altfel munca pe care actorii o depun la un spectacol. Ne vom pune întrebări reale. Nu vom mai risipi timp, nu vom mai considera că sunt lucruri care pur și simplu ni se cuvin. Poate vom învață să fim puțin mai generoși și mai lipsiți de critici. Mai smeriţi.

Cred că teatrul are și o calitate de care adesea uităm, inclusiv noi cei din breasla teatrală – aceea de a educa. Mi se pare că pe umerii celor care fac teatru este o povara foarte mare, deoarece acești oameni modelează indirect caractere și formează gusturi. Conștientizarea acestui fapt e necesară. Contează mult ce le dai oamenilor.

Gândul: Cum resimțiți această perioadă din punct de vedere financiar?

Simona Pop: Am un venit stabil, fiind angajată la un teatru de stat. Cu toate acestea, situația este dificilă. Liber profesioniștii sunt foarte afectați. Ei nu au asigurare socială și nici  venituri. S-a găsit o soluție și pentru ei, vor primi un venit cu care să poată supraviețui.

Gândul: Îmi puteți spune un citat dintr-o piesă interpretată sau dintr-una pe care o apreciați? Ceva care ne-ar putea ajuta să depășim  mai ușor vremurile pe care le trăim?

Simona Pop: Sigur. Îmi vine în minte chiar Shakespeare, a cărui zi am sărbătorit-o de curând: „Invinge durerea, râzi cât se poate, căci tot la zi ajunge si cea mai lungă noapte…”

Gândul: Doriți să transmiteți ceva ce nu am atins în dialogul nostru?

Simona Pop: Îmi doresc să îndemn oamenii să meargă la teatru atunci când totul va reveni la normal. Cred că eu și colegii mei trebuie să fim cât mai inventivi, să inventăm metode de a ieși către public.

Ștefan Vlad, actor. A jucat în” Scafandrierii”, „Jocul de-a vacanța”, „Rămășagul”, etc… A interpretat roluri pe scena  Teatrului de Comedie, având turnee în mai multe teatre independente. / Sursă FOTO: Ștefan Vlad, Facebook

 

Gândul: Ce vă lipsește cel mai mult ca actor în aceste momente?

Ștefan Vlad: Îmi lipsește mirosul scenei, al deplasărilor. Îmi lipsește faptul că nu mă mai întâlnesc cu oamenii.

Gândul: Cu toate că teatrul este viu, având în vedere perioada pe care o travesăm, poate acesta să migreze spre mediul online?

Ștefan Vlad: Acest lucru se întâmplă deja. Sunt multe spectacole care se dau online. Nu cred că este rău că oamenii se adaptează. Chiar și în acesst moment, teatrul trebuie să existe. Acea flacără trebuie să continue existe.

Cu siguranță că în momentul în care pandemia se va încheia, teatrul va reveni pe scenă, în sălile de teatru, acolo unde îi este locul. Va veni o primăvară pentru teatru, sălile se vor umple din nou.

Gândul: Cum resimțiți această perioadă din punct de vedere financiar?

Ștefan Vlad: Sunt actor independent. Pentru simplul fapt că veniturile sunt 0, nici nu vreau să mă gândesc, altfel aș înnebuni (râde). Încerc să am venituri din mediul online. Mi-am depus dosarul de șomaj tehnic, chiar dacă aveam venituri doar din drepturi de autor.

Gândul: Continuați să repetați piesele? Aveți o rutină?

Ștefan Vlad: Da. Mi-am spus că nu trebuie să mă pierd pe drum, așa că mi-am fixat o rutină zilincă pe care o respect cu religiozitate. Fac lecții de chitară, citesc și încerc să învăț lucruri noi. Sunt mulți oameni experimentați care oferă cursuri gratuite de care putem profita.

Gândul: Care este rolul artei și al actorul în această criză?

Ștefan Vlad: Același rol pe care îl avea fix în anul 1 de facultate, acela al autocunoașterii. Cunoașterea de sine înseamnă cunoașterea de lume. Prin artă putem ajunge la asta.

Recomand tuturor ca în acest timp să încerce să se cunoască pe sine. Este important să ne căutăm ecoul vocii noastre interioare, cu ajutorul artei, al actorilor și al teatrului. Cred că simplul fapt că oamenii se mai gândesc la teatru și la actori este un mare lucru. Asta ne ajută enorm.

Gândul: Îmi puteți spune un citat dintr-o piesă interpretată sau dintr-una pe care o apreciați? Ceva care ne-ar putea ajuta să depășim  mai ușor vremurile pe care le trăim?

Ștefan Vlad: Îmi aduc aminte de o scenă din Macbeth. După ce Macbeth îi omorâse soția și copilul, un personaj spunea că Macbeth îi omorâse „puii”. Diferit de ceea care se întâmplă acolo, cred că noi ar trebui să ne învingem puii dezgustului și ai răutății, care se află în noi.

Iulia Alexandra Neacșu, actriță. A jucat în „Coriolanus”, de William Shakespeare (Regia Ducu Darie), dar și în „Înșir’te mărgărite”, „Omul cu Mârțoaga” și „Furtuna”, etc… Printre teatrele pe scenele cărora a interpretat roluri, se numără Teatrul Național, Teatrul Metropolis, dar și Teatrul Bulandra. / Sursă FOTO: Iulia Alexandra Neacșu, Facebook.

 

Gândul: Ce vă lipsește cel mai mult ca actor în aceste momente?

Iulia Alexandra Neacșu: Scena. Să joc. Dorul de a-mi face meseria. În această perioadă încercăm să repetem online, dar nu sunt repetiții propriu zise. Vrem să nu pierdem ce am învățat. În momentul în care a început pandemia trebuia să am trei premiere care nu au mai avut loc.

Gândul: Cu toate că teatrul este viu, având în vedere perioada pe care o travesăm, poate acesta să migreze spre mediul online?

Iulia Alexandra Neacșu: E greu de spus. Cel mult putem face schițe online, dar nu este același lucru.

Gândul: Cum resimțiți această perioadă din punct de vedere financiar?

Iulia Alexandra Neacșu: Financiar, enorm. Majoritata tinerilor actori nu sunt angajați, pentru că primăria nu deblochează locurile de angajare. Suntem 7000 de actori independenți, în mare parte șomeri. Statul încearcă să suțină cumva actorii care au contracte pe drepturi de autor.

Cu toate acestea, sunt actori care nu au primit nici acești bani, deoarece nu toate teatrele fac contracte pe drepturi de autor. Cel mai mare noroc al meu este că înregistrez cărți audio. Asta mă ajută mult în această perioadă.

Gândul: Îmi puteți spune un citat dintr-o piesă interpretată sau dintr-una pe care o apreciați? Ceva care ne-ar putea ajuta să depășim  mai ușor vremurile pe care le trăim?

Iulia Alexandra Neacșu: Îmi place să citesc și să să recitesc Caligula (Albert Camus). Este un text foarte sensibil care conține o serie de învățături care ar ajuta oamenii să privească diferit toată această perioadă.

Gândul: Cum vedeți viitorul teatrului?

Iulia Alexandra Neacșu: Incert. Vom ieși din carantină, însă teatrele și sălile de cinema nu vor fi accesibile. Cred că va fi destul de greu să ne revenim.

Andreea Stan, actriță. A jucat în „Menajeria de sticlă”, ” D’ale carnavalului” și „Prostia Omenească”, etc… A interpretat roluri la Teatrul Masca, respectiv UNATC. / Sursă FOTO: Andreea Stan, Facebook

 

Gândul: Ce vă lipsește cel mai mult ca actor în aceste momente?

Andreea Stan: Întrucât meseria de actor este o meserie colectivă, cel mai mult îmi lipsește echipa. Îmi lipsesc colegii de la teatru. Îmi lipsesc repetițiile, oamenii. Paradoxal, îmi lipsește și oboseala (râde).

Gândul: Ce rutină are un actor de teatru în perioada în care nu joacă?

Andreea Stan: Repetăm în continuare, de acasă. Avem anumite sarcini pe care trebuie să le îndeplinim pentru ca în momentul în care trece carantina să ne putem relua cât mai repede repetițiile. Facem antrenamente fizice și recitim texte.

Avem noroc că avem foarte multe momente individuale. Eu lucrez la teatrul Masca, unde avem un festival al statuilor vivante. Exceptând faptul că ne lipsesc machiajul și costumul, putem repeta în voie și de acasă, având în vedere contextul.

Gândul: Cu toate că teatrul este viu, având în vedere perioada pe care o travesăm, poate acesta să migreze spre mediul online?

Andreea Stan: Îmi este greu să cred. Cred că teatrul nu poate fi simțit cu aceeași intensitate de acasă.

Gândul: Cum resimțiți această perioadă din punct de vedere financiar?

Andreea Stan: Este și mai greu pentru că în momentul în care sunt situații de genul, primele care au de suferit sunt cultura și arta. Primele care s-au anulat au fost spectacolele, fiind probabil și ultimele care se vor relua.

Teatrul la care lucrez eu, este încă ajutat, fiind un teatru de stat. Totuși, gândindu-mă la teatrele independente, acolo este foarte greu. Se încearcă să fie ajutați și ceilalți colegi. Cu toate acestea, nu este ușor. Arta nu trece prin momente bune.

Gândul: Îmi puteți spune un citat dintr-o piesă interpretată sau dintr-una pe care o apreciați? Ceva care ne-ar putea ajută să depășim  mai bine vremurile pe care le trăim?

Andreea Stan: Îmi vine în minte Don Quijote, care chiar dacă se luptă cu morile de vânt, merge tot înainte pentru a-și duce visul la îndeplinire. Cred că asta ar trebui să facem și noi. Să ne luptăm și să avem speranță.

Gândul: Doriți să transmiteți ceva ce nu am atins în dialogul nostru?

Andreea Stan: Vreau să spun că aștept cu nerăbdare să se deschidă teatrul. Să îmi văd colegii și să simt publicul aproape. Sper să învățăm ceva din toată această perioadă. Cred că arta ne va ajuta foarte mult să ieșim cu bine la capăt.

Inchide