Prima pagină » Diverse » HOTĂRÂRE. CNCD a adoptat trei decizii prin care a sancționat discriminarea pe criterii etnice a unor elevi de etnie romă

HOTĂRÂRE. CNCD a adoptat trei decizii prin care a sancționat discriminarea pe criterii etnice a unor elevi de etnie romă

HOTĂRÂRE. CNCD a adoptat trei decizii prin care a sancționat discriminarea pe criterii etnice a unor elevi de etnie romă

Colegiul director al CNCD a adoptat  în ședința din data de 17 iunie 2020 trei decizii prin care a sancționat discriminare pe criterii etnice, realizate de autoritățile locale, respectiv de primarul din Petrăchioaia și șoferul microbuzului școlar după ce o elevă romă a fost dată jos din vehicul și i s-a interzis să-l folosească timp de o lună;  în sistemul educațional s-a efectuat segregarea elevilor de etnie romă de directorul școlii la nivelul claselor a V-a în școala din Dăgâța, județul Iași; un consilier local din municipiul Călărași a făcut afirmațiile privind caracteristicile etniei rome făcute în mod repetat.

Primarul din comuna Petrăchioaia și-a apărat angajatul în actul discriminării, ba mai mult a aplicat același tratament

Primarul din Petrăchioaia și șoferul microbuzului școlar au fost amendați de Consiliul Național pentru Combaterea discriminării după ce o elevă romă a fost dată jos din vehicul și i s-a interzis să-l folosească timp de o lună.

​Colegiul director al CNCD a decis în unanimitate că decizia șoferului de a da jos o elevă de etnie romă din microbuzul școlar, respectiv decizia primarului din comuna Petrăchioaia de a interzice elevei să mai utilizeze microbuzul școlar timp de 30 zile, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate.

Anul trecut în octombrie, primarul din comuna Petrăchioaia, județul Ilfov, a fost acuzat că i-a interzis unei eleve de 13 ani să urce în microbuzul școlar, după ce copila ar fi trântit ușa vehiculului, iar șoferul i s-ar fi adresat acesteia spunându-i „cioară” și „țigancă jegoasă”.

Profesoara Cristina Tunegaru, de la o școală din Petrăchioaia, județul Ilfov, a povestit, pe Facebook, întregul incident, fiind de părere că, în loc să aplaneze conflictul, primarul comunei i-a interzis fetiței accesul în microbuzul școlar.

„O fetiță din clasa mea nu mai are voie să se urce în microbuzul școlar (…). I-a interzis primarul. Atenție, o fetiță de 13 ani, din clasa a VII-a, vine la școală singură când toți ceilalți copii urcă în microbuze. Situația e cel puțin revoltătoare. Joi (săptămâna trecută – n.r.), la urcarea în microbuzul școlar, fata a trântit ușa la închidere, iar șoferul primăriei a decis că cea mai bună lecție pe care i-o poate da e să-i arunce injurii rasiale ca , și să o dea jos. Familia, pe bună dreptate, a apelat la ajutorul 112 pentru a se apăra de un evident abuz. Reacția părinților a supărat mult și, în loc să-și asume responsabilitatea pentru situația generată de angajatul său, primarul comunei, Mihai Dobre, a hotărât că fetița nu mai are voie să se urce în microbuzul școlar, plătit din bani publici. Pentru că nu acceptă când un părinte își apără drepturile”, a scris profesoara.ă>

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 17 iunie 2020, a adoptat următoarea hotărâre:

”Decizia șoferului de a da jos o elevă de etnie romă din microbuzul școlar, respectiv decizia primarului din comuna Petrăchioaia de a interzice elevei să mai utilizeze microbuzul școlar timp de 30 zile, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1), art 10 litera g și h, art. 11 alin (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”.

Primarul a fost amendat cu 3.000 de lei, iar șoferul cu 1.000 de lei.

CNCD a amendat Inspectoratul Şcolar Iaşi şi directorul şcolii din Dăgâţa pentru segregarea elevilor de clasa a V-a

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, în şedinţa de miercuri, amendarea cu 4.000 de lei a Inspectoratului Şcolar Iaşi şi cu 2.000 de lei a directorului şcolii din Dăgâţa, judeţul Iaşi, pentru segregarea elevilor de clasa a V-a.

”Segregarea elevilor de etnie romă la nivelul claselor a V-a în şcoala din Dăgâţa, judeţul Iaşi, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate. Faţă de directorul şcolii s-a constatat incidenţa art. 2 alin. (1), art 11 alin (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată, iar faţă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi s-a constatat incidenţa art. 2 alin. (4), art 11 alin (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”, a transmis, miercuri, CNCD.

Sursa citată a precizat că s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale de 2.000 lei directorului şcolii şi 4.000 lei Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

”Colegiul director recomandă elaborarea unui plan de desegregare şcolară în judeţul Iaşi”, a mai transmis instituţia, hotărâre fiind adoptată cu unanimitate de voturi.

Asociaţiile pentru protecţia romilor au sesizat, în repetate rânduri, cazuri de segregare la unităţi şcolare din judeţul Iaşi.

Segregarea copiilor romi este larg răspândită în școlile din Europa, unde prejudecățile împotriva minorității etnice sunt perseverente. Cercetările Agenției UE pentru Drepturi Fundamentale din 2014 au constatat că segregarea elevilor romir în învățământul mainstream a fost afectată între 33 și 58%  în  Republica Cehă, Ungaria, Slovacia și Grecia. Cu toate acestea, hotărârile judecătorești naționale maghiare, încă din 1997, au constatat că segregarea educațională era inegală.

Accesul la educație este vital pentru integrarea și mobilitatea socială a copiilor romi. Conform ONU, aproximativ 1% dintre romi intră în învățământul superior în Europa.

CNCD a amendat consilier local din municipiul Călăraşi din cauza unor afirmații adresate unei persoane de etnie romă în mod repetat

Tot miercuri, CNCD a apreciat că „afirmaţiile privind caracteristicile etniei rome făcute în mod repetat de un consilier local din municipiul Călăraşi reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate”. În acest sens, a fost aplicată amenda contravenţională de 2.000 de lei.

”Afirmațiile privind caracteristicile etniei rome făcute în mod repetat de un consilier local din municipiul Călărași reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”.

Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (7 voturi).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Mirela Vaida a făcut haz de relația cu soacra ei: „Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiul”
Cancan.ro
Daiana Prodan a 'DEMASCAT-O' pe Claudia Ion de la Insula Iubirii. De ce ar fi mers în Thailanda, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!