Prima pagină » Diverse » MApN și Poliția Română pe rețelele de socializare: Cine creează postările

MApN și Poliția Română pe rețelele de socializare: Cine creează postările

Postările Ministerului Apărării Naţionale şi ale Poliţiei Române sunt create de oameni care nu au avut nicio legătură cu social media.

„Creăm produsele astfel încât să fie potrivite pe specificul rețelei. Din iunie avem cont de tik tok care a ajuns până acum la 60.000 de urmăritori. (…) Dezvoltăm în permanență rețeaua de pagini a Ministerului Apărării Naționale și îi pregătim pe cei care fie ne vor lua locul, fie pe cei care administrează acum pagini sociale ale MApN. Înainte de asta, am fost ofițer de intendență, mă ocupam de achiziții si de partea de echipare si hrănire la un batalion din Ploiești”, a declarat căpitanul Roxana Davidovits.

Potrivit căpitanului, cele mai de succes postări sunt cele „naturale”.

„Cum ar fi un home coming din Afganistan. Am avut o colegă care a ajuns acasă, a fost filmată de sora ei, am luat filmarea, am făcut un text, a avut un impact de 5 milioane de oameni”, a mai explicat Roxana Davidovits.

Până acum 2 ani, Roxana era ofiţer de logistică în Ploieşti. Acum, postările gândite de ea sunt urmărite de 450 de mii de oameni. Cei 4 militari gestionează 128 de pagini de socializare, inclusiv pe Tik Tok.

Florin este un poliţist cel puţin aparte. El este cel care face ca postările Poliţiei Române să ajungă în newsfeed-ul tău şi a altor 474.0000 de followeri de pe Facebook, după ce a lucrat 11 ani ca poliţist de ordine publică.

„E bună deschiderea asta către oameni, dar în același timp e tricky. Trebuie să ai grijă cum te deschizi, pentru că foarte mulți zic «Băi, bravo, îmi place ce faci», si apoi: «Nu îmi vine să cred, chiar există cineva plătit pentru așa ceva?». (…) Orice firmă are nevoie de promovare, iar promovarea, până la urmă, e pozitiă. E normal să îți faci o promovare a instituției tale. Prin noi, poți să vezi ce activitătț facem”, a spus Florin Jugravu, agent șef adjunct.

Florin a terminat școala de poliție la Cluj, iar ulterior a fost repartizat la București, la Secția 11.

„Îmi făceam fotografia și apoi îmi făceam mesajul sau dacă nu aveam un mesaj, mă duceam, îl scriam și apoi mergeam și făceam și fotografia. (…) Trebuie să transmiți un mesaj prin postarea respectivă. Adică baza lui trebuie să plece de la o informare. (…) Eu plec de la materialul de bază, îmi creez contentul, îmi aleg fotografia și apoi o dezbat cu colegii. De la mine se pleacă, apoi vine filtrul colegilor și apoi vorbim cu the head”, a mai spus acesta, potrivit mediafax.ro.

Sursă FOTO / VIDEO: Mediafax.ro

Recomandarea video

Mediafax
Bogdan Ivan: Rafinăria Petrotel ar putea să fie redeschisă în 45 de zile, după ce România a obținut derogări din partea SUA de la aplicarea sancțiunilor
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Câți bani a primit un șofer Uber din București, pentru o cursă de 785 lei, în a doua zi de Paște
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Ucrainenii ar fi lansat de două ori purtători de rachete în spațiu. Tehnologia ar putea avea aplicații anti-rachetă, inclusiv împotriva sistemului Oreșnik
Mediafax
Trump reacționează la înfrângerea suferită de Viktor Orban: Era prietenul meu, dar nu au fost alegerile mele
Click
Cine sunt suspecții judecați pentru furtul tezaurului dacic. Înțelegerea șocantă făcută de autoritățile olandeze cu hoții
Digi24
„Super El Nino” amenință întreaga planetă. Experții avertizează că ar putea fi „cel mai puternic din ultimii 140 de ani”
Cancan.ro
Cum s-a produs accidentul de Paște din Snagov. Ce greșeală fatală a comis Mihai, șoferul BMW-ului
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Video | O femeie a vrut să-și prindă soțul în flagrant și a făcut un gest nebunesc în trafic
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA