Povestea incredibilă a Paulinei Vasile, supraviețuitoare a Holocaustului: „Ne-au dus ca să murim, din picioare, ca copacii”. VIDEO

E unul dintre supraviețuitorii Holocaustului romilor. Are 80 de ani, pensie mică și câteva amintiri cumplite dintr-un lagăr transnistrean în care a ajuns în 1942, când avea 11 ani și doar o rochiță de cârpă pe ea. „Ne-au dus la moarte. Ne-au dus ca să murim, din picioare, ca copacii”, spune fixând cu privirea un punct imaginar  Vasile Paulina. Își așează baticul pe cap își eliberându-și chipul ridat și povestea șederii sale într-un lagăr din Transnistria. „Au venit într-o dimineață și ne-au luat în mașini ca pe vite”, spune Paulina Vasile. „Aveam 11 ani când ne-au strâns pe toți într-un grajd, la Poroschia. Mii și sute de oameni erau acolo, fel de fel de nații. Și de acolo ne-a urcat în tren”, povestește bătrâna care este unul dintre puținii supraviețuitori ai Holocaustului romilor.

Din neamul argintarilor, Paulina Vasile a fost printre cei peste 26.000 de țigani din România care au fost deportați începând cu iunie 1942 în Transnistria. „Ne-au băgat în trenuri, ne-au închis, ne-a pus lacăt, ca la vite”, descrie scurt fila de trecut femeia. „Ce casă, ce masă?”, își spune Paulina, la Gândul LIVE, rememorând minciuna cu care autoritățile vremii i-au făcut pe romi să-și lase bordeiele. „Ne-au spus că ne duc la Bug și că o să primim acolo pământ, și casă”. Nici ea, nici ai ei și nici zecile de romi – rudari, cărămidari, lingurari, cocalari – care au fost urcați în vagoane în toate gările din România nu au primit nimic în Transnistria. Doar moarte, păduchi, tifos, foamete și dizenterie.

ULTIMA ORĂ Călin Georgescu, baie de mulțime în fața Curții de Apel. Fostul candidat la președinție așteaptă verdictul cererii de arestare

17:01

FLASH NEWS Breșă uriașă de securitate la Pentagon: Datele personale ale peste trei milioane de militari și civili din sistemul de apărare american au fost furate

16:50

Două săptămâni în vagoanele pentru vite

„Ne-au ridicat când tata nu era acasă. A venit după noi când a auzit de la un vecin ce am pățit”, reia bătrâna firul cumplitei povești. „Ne-a găsit la Poroschia și a zis că merge unde e și familia lui. Așa am urcat cu toții în vagoane, undeva la Fetești. Eram mulți, fel de fel de neamuri. Am mers așa cu trenul de vite vreo două săptămâni. Am dormit în picioare. Nimeni nu ne zicea nimic. „Vedeți-vă de treabă!” asta ni se spunea atunci când întrebam ceva”, își amintește femeia.

Povestește că în timpul călătoriei au primit doar pâine neagră și conserve. „Dădeam cu piciorul în ele ca să le desfacem, pentru că nu ne-au dat nimic”, mai spune supraviețuitoarea. Drumul a fost unul fără opriri, iar toți cei aflați în vagoane au fost nevoiți să renunțe la orice formă de intimitate. Și-au improvizat o toaletă făcând o gaură în podeaua vagonului. Același vagon în care dormeau, mâncau și călătoreau. Așa au trăit două săptămâni, până când trenul a ajuns la destinație – Odessa.  „Am înnebunit toți. Ne-am dat seama că suntem la pierzanie. De la Odessa ne-a băgat la lagăr”, povestește Vasile Paulina. „Lagărul este cu o sârmă ghimpată peste tot, și este cămeri, cămeri, cămeri. Și băga pe fiecare acolo”, descrie femeia momentul triajului uman. ” În lagărul ăla erau camere lungi și ne-a băgat câtve optzeci -nouăzeci, câte-o sută, câte-o sută, câte-o sută… ne-a băgat în lagăr”, povestește femeia.

„Speram de azi pe mâine să murim”

Viața aici a fost un chin. „Oameni morți, mizerie, foamete, tifos, păduchi”, înșiră ororile trăite bătrâna argintăreasă. „Se dădeau păduchii la o parte, se punea o cârpă și se mânca pe ea”, rememorează traiul în lagăr Vasile Paulina. „Dacă mergeai la câmp, primeai tain mai mult, adică mâncare: niște lapte covăsit”, mai spune femeia. „Mâncam și rădăcini, și din gunoaie, coji de cartofi…Speram de azi pe mâine să murim”.

Mediafax Foto// Andreea Alexandru

„A murit o femeie, s-au dus au dezgropat-o și au mâncat-o”

Foametea era cumplită, iar Paulina își amintește că unii dintre cei închiși în lagăr au ajuns să mănânce din trupurile celor morți. „Erau canibali”, povestește Paulina Vasile. „A murit o femeie acum și ei s-au dus au dezgropat-o și au mâncat-o. Erau piteșteni. Imi aduc aminte că erau de la Pitești canibalii”, spune Paulina.

O întreb dacă în timpul șederii sale în lagăr a auzit de bărcile de carton, un mit născut în timpul Holocaustului. Potrivit acestuia, Antonescu ar fi dispus fabricarea unor bărci din carton care să fie lansate la apă cu țigani în ele. Odată înmuiat cartonul, romii și-ar fi pierdut viața prin înec. Deși nimeni nu a putut proba verdicitatea acestei informații, Paulina crede că nu e poveste. Nu a văzut pe nimeni care să fi călătorit cu o barcă din carton, dar vorbește despre „pletoși”, țiganii cu bani în păr, de șatră, care și-ar fi pierdut viața urcați într-un „vapor de carton”:  „Pletoșilor cu bani în plete le-au făcut vapor din carton și le-au dat drumul pe apă și acolo s-a înmuiat cartonul și au murit, s-au înecat”, își spune adevărul Paulina.

Paulina Vasile a avut noroc pentru că la câteva luni de la internarea sa în lagăr s-a sfârșit războiul. „Cineva a venit și ne-a spart lacătul și așa am plecat”, își amintește femeia. A plecat pe jos spre România și în Alexandria natală a găsit doar prăpăd. Nici urmă de gospodărie, doar un pământ gol. Ai ei au luat-o de la capăt, povestește Paulina Vasile: „Ce aducea soarta, ce aducea viața, timpul care venea. De azi pe mâine am trăit”, își amintește femeia.

De-a lungul anilor, Paulina și-a povestit  experiența trăită oricui a vrut să o asculte. „Poate cineva o vrea să audă și să învețe”, spune femeia care a supraviețuit Holocaustului. Povestea ei e prinsă acum într-o carte, „De ce nu plâng? Holocaustul romilor și povestea lui adevărată”, scrisă de Adrian Nicolae Furtună, Delia Grigore și Mihai Neacșu. Lucrarea reprezintă o mărturie colectivă a 28 de supraviețuitori ai Holocaustului. Niciunul dintre ei nu primește vreo indemnizație specială din partea statului român, în această calitate, deși există un cadru legislativ. Este un proces anevoios, explică Adrian Nicolae Furtună. „E nevoie de dovezi, de documente aflate la Arhivele Naționale, de declarații notariale, de drumuri și de acte pe care acești supraviețuitori nu și le pot permite din punct de vedere financiar”.

Paulina Vasile, 80 de ani, trăiește dintr-o pensie de 4 milioane de lei vechi. Atât i se cuvine pentru anii în care a lucrat la curățenie într-un restaurant din București. În casa în care stă nu are televizor și nici curent electric. Nu a uitat experiența Transnistriei și spune că nu regretă că este țigancă. 

Potrivit lui Adrian-Nicolae Furtună, nu există cifre exacte despre romii care au fost deportați în Transnistria. „Mulți au murit acolo din cauza tifosului, foamei, frigului, pentru că foarte mulți dintre ei trăiau sub cerul liber”.

 „În majoritatea cazurilor, acesta este profilul romilor care au trăit Holocaustul, un profil de supraviețuitor, nu de învingător. Când ai străbunici și bunici foști sclavi, când ești deportat și supraviețuiești Holocaustului, cum ai putea fi învingător? Aproape imposibil în mentalul colectiv al unui popor veșnic exclus! Majoritatea romilor învingători au învins la nivel individual, delimitându-se, la momentul reușitei, de grupul de apartenență considerat a nu fi unul de succes, lipsit de capital simbolic pozitiv”, explică Furtună.