Prima pagină » Diverse » POVESTEA satului din România cu un singur locuitor, în care turiștii au început să cumpără case pe bandă rulantă

POVESTEA satului din România cu un singur locuitor, în care turiștii au început să cumpără case pe bandă rulantă

POVESTEA satului din România cu un singur locuitor, în care turiștii au început să cumpără case pe bandă rulantă
FOTO - Caracter ilustrativ

Poiana Măgura este satul din comuna Şărmăşag, județul Sălaj, care are un singur locuitor care locuiește permanent acolo. Oficial, această localitate nu mai apare în statistici, dar acum începe să prindă viață prin turism și amintirile celor care l-au părăsit, dar nu l-au uitat, potrivit unui reportaj Agerpres.

Un drum asfaltat șerpuiește printre colinele verzi către sat, iar la intrare se pot observa două gospodării părăsite care amintesc de vremurile în care Poiana Măgura era plină de viață. Curțile sunt întreținute, vița de vie mai rodește, iar câteva grădini de legume atestă că satul refuză să se predea.

Doar în centrul satului, casele noi și cabanele moderne, care au curți îngrijite, anunță renașterea acestui loc. Astfel, dintr-o așezare aflată în declin, Poiana Măgura se transformă treptat într-o mică zonă turistică a Sălajului.

„Satul avea cândva 70-80 de familii, dar oamenii au plecat spre un trai mai bun, la Ilișua. După asfaltarea drumului, în 2019, totul s-a schimbat. Astăzi sunt deja șapte cabane funcționale. Doar un singur locuitor a rămas permanent aici – Moricz Sandor, care nu a vrut în ruptul capului să plece”, declară Kovacs Tiberiu, viceprimarul comunei Şărmăşag.

Moricz Sandor este un fost cizmar, în vârstă de 66 de ani, care trăiește pe un vârf de deal cu o panoramă impresionantă, iar casa lui renovată, lemnele aranjate pentru iarnă și găinile din ogradă îi asigură traiul zilnic. El a ales să rămână după ce și-a îngrijit părinții până la sfârșitul vieții lor.

„Bunicul meu a primit pământ după război. Am avut de lucru cu animalele și cu pământurile. După ce tata s-a stins și mama a rămas la pat, am avut grijă de ea șase ani. De atunci, locuiesc singur aici”, povestește acesta.

Are doi câini și câțiva vecini de ocazie, turiști sau localnici care mai trec pe aici în weekend. Rar coboară pentru cumpărături, deoarece are tot ce îi trebuie acasă.

Școala din sat a fost ridicată de localnici, în 1965, într-o sărbătoare plină de muzică și dans, iar după ani de abandon, Parohia Reformată a făcut demersuri pentru a intra în posesia clădirii.

Preoteasa Nemes Susana afirmă că intenția este de a amenaja acolo un centru pentru copii, fără semnal la telefon, cu spații de dormit, sală de conferințe și bucătărie.

Astăzi, casele abandonate încep să fie renovate, copiii celor plecați revin în vacanțe, iar pensiunile dau viață satului. Poiana Măgura a avut cândva peste 100 de suflete.

FOTO – Caracter ilustrativ: colaj Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi