Elevii de gimnaziu și liceu încep școala luni

Publicat: 02 01. 2022, 15:37
Actualizat: 02 01. 2022, 15:41

Elevii de gimnaziu și liceu, dar şi cei din învăţământul profesional şi postliceal, încep școala luni, 3 ianuarie. Cei care sunt în clasele primare și preșcolarii revin în bănci peste o săptămână, respectiv pe 9 ianuarie.

Semestrul se încheie pe 14 ianuarie.

Semestrul al doilea va începe în 17 ianuarie și va dura până pe 10 iunie. În acest interval, elevii mai au o vacanță, cea de primăvară, care va avea loc între 14 aprilie și 1 mai.

Vacanța de vară debutează pe 11 iunie, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.

Elevii de gimnaziu și liceu încep școala pe 3 ianuarie

Diferențierea dintre elevii de la clasele primare și cei de la gimnaziu și liceu a apărut după ce, în octombrie, toți școlarii au intrat în vacanță forțată, ca urmare a creșterii numărului de cazuri COVID-19.

Atunci ei au stat două săptămână acasă, elevii de la ciclul primar având în calendarul inițial prevăzute doar șapte zile libere, care s-au prelungit până la 14, în contextul situației pandemice.

Structura anului școlar

Anul şcolar 2021 – 2022 se structurează pe două semestre, după cum urmează:

Semestrul I are 14 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.

  • Cursuri – luni, 13 septembrie 2021 – miercuri, 22 decembrie 2021
  • În perioada 25 – 31 octombrie 2021, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
  • Vacanţa de iarnă – joi, 23 decembrie 2021 – duminică, 9 ianuarie 2022

Semestrul al II-lea are 20 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022

  • Cursuri – luni, 10 ianuarie 2022 – joi, 14 aprilie 2022
  • Vacanţă de primăvară – vineri, 15 aprilie 2022 – duminică, 1 mai 2022
  • Cursuri – luni, 2 mai 2022 – vineri, 10 iunie 2022
  • Vacanţa de vară – sâmbătă, 11 iunie 2022 – data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului şcolar 2022 – 2023.

În școli sunt teste de salivă doar pentru o primă testare

Ministerul Educației are teste rapide pe bază de antigen pentru depistarea SARS-CoV-2 doar pentru prima zi, a declarat secretarul de stat pentru Învățământ Preuniversitar din Ministerul Educației, Sorin Ion, într-o intervenție la Radio EuropaFM.

„Avem teste asigurate pentru elevii de gimnaziu și liceu, cei care încep cursurile pe 3 ianuarie. În acest moment, numărul testelor din unitățile școlare este suficient pentru aceștia, pentru o testare. (…) Pentru cea de-a doua testare din prima săptămână așteptăm să vedem care va fi graficul de distribuție de la DSU”, a spus Sorin Ion.

Secretarul de stat Sorin Ion face apel la părinți să testeze copiii și să nu-i trimită la școală dacă sunt bolnavi.

„Cel puțin la fel importantă ca testarea, ca vaccinarea, este și responsabilitatea fiecăruia dintre noi, în special a părinților și îi rog pe această cale să utilizeze testele pe care le distribuim, să raporteze unității școlare orice test pozitiv, să meargă să-și confirme testul prin PCR.”