Elevii vor putea face cursurile online. Care sunt condițiile

Publicat: 01 09. 2020, 14:10
Actualizat: 01 09. 2020, 14:11
Elevii vor putea face cursurile online. Care sunt condițiile

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că părinții ar putea opta cursuri online pentru copil, în condițiile în care există persoane vârstnice în familie sau care au comorbidități.

Există această variantă în care se poate face învăţământ online, în condiţiile în care are acasă persoane cu comorbidităţi sau persoane vârstnice cu care stă”, a spus ministrul Sănătăţii, răspunzând unei întrebări într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Educației.

De asememnea, declarația pe proprie răspundere va fi înlocuită de un triaj observaţional.

„Nu va mai fi acea declaraţie pe proprie răspundere, va fi triaj observaţional. Când e cazul va urma triaj epidemiologic, efectuat de personal medical calificat. Dacă un copil e suspect, e cantonat până la o evaluare medicală. Fiecare copil va fi însoţit, şi orice decizie va fi luată cu acordul părinţilor”, a explicat Nelu Tătaru.

„Pe 7 septembrie va fi dată această evaluare, pe 10 consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor prezenta DSP-urilor scenarii la care s-au hotărât cum să înceapă anul şcolar. Evaluarea în teritoriu se face de DSP-uri şi ISP-uri. acordată unităţilor de învăţământ este acea descentralizare. Este esenţială distanţarea sau separatoare între elevi, pentru primul scenariu”, a mai spus Nelu Tătaru.

Ministrul Educației , anunț despre începerea anului școlar

„Toate aceste măsuri pe care Ministerul Educației și Cercetării le-a luat vin în contextul în care cu toții ne dorim revenirea la cursuri în spațiul școlii. Și părinți și copii, dar și cadre didactice, își doresc să revină la școală, dar în condiții de siguranță, de aceea, cred, că revenirea la cursuri trebuie să reprezinte responsabilitatea noastră, a tuturor – a părinților, a copiilor, a profesorilor, a autorităților publice locale. Să realizăm cu toții un parteneriat astfel încât riscul îmbolnăvirii să fie diminuat. Această revenire la cursuri reprezintă o asumare a întregii scoietăți. Eduația trebuie să continue în orice condiții. Urez tuturor un an școlar cu rezultate, dar mai ales cu sănătate”, a declarat Monica Anisie la conferința de rpesă susținută cu ocazia începerii anului școlar.