Prima pagină » Educație » VIDEO EXCLUSIV | Grevă generală în școlile din România. Director: „Educația nu a fost niciodată prioritate națională. Educația nu aduce voturi”

VIDEO EXCLUSIV | Grevă generală în școlile din România. Director: „Educația nu a fost niciodată prioritate națională. Educația nu aduce voturi”

Oana Zvobodă

Aproximativ 150.000 de cadre didactice, nedidactice și personal auxiliar au intrat în grevă începând de astăzi. În acest timp, ei merg la serviciu, însă nu își desfășoară activitatea, iar elevii fac doar cursurile profesorilor care nu au intrat în grevă.

Reporterii Gândul au mers în prima zi de grevă în două școli din București: Școala Gimnazială „Sfinții Voievozi” și Colegiul Național I.L. Caragiale.

La fel ca în multe alte unități de învățământ, și la Școala Gimnazială „Sfinții Voievozi” este pustiu. Sălile de clasă sunt goale, iar singurul spațiu devenit neîncăpător este cancelaria.

Sală de clasă din cadrul Școlii Gimnaziale „Sfinții Voievozi”

La Colegiul I.L. Caragiale, peisajul este aproape la fel. Aici însă, din 80 de profesori, doar trei nu fac grevă. Astfel că aceștia vin și își țin orele conform programului pe care îl aveau. Andreia Bodea, directoarea Colegiului, spune că situația în care au ajuns este jenantă și speră să se rezolve cât mai curând.

„La Colegiul Caragiale, din 80 de profesori, doar trei nu fac grevă. Restul de 77 sunt toți în grevă. Vor veni la școală ei, ca profesori, deși au contractul de muncă suspendat și evident nu sunt plătiți. Vor veni conform orarului la școală și vor sta în cancelarie. Ceilalți trei care fac ore își vor face orele conform orarului lor. Încă de vineri și cu o confirmare de ieri, pe trei canale de comunicare direct de la mine către diriginți, direct de la mine către Comitetul de părinți pe școală și direct de la mine către Consiliul Elevilor, s-au primit aceste informații cu nume și prenume. Toți ceilalți până la 1.300 de elevi sunt acasă”, a spus directoarea.

„Nu mai există respect față de dascăl. Suntem tratați într-un mod inacceptabil”

După două runde de negocieri eșuate ale sindicaliștilor cu reprezentanții Guvernului, astăzi a început prima grevă a profesorilor din ultimii 18 ani. Andreia Bodea este de părere că lucrurile au rămas nerezolvate de-a lungul timpului și că salariile nu sunt singura problemă cu care se confruntă cadrele didactice.

„Situația este jenantă, este tristă. Pentru mine, om care a mai trecut printr-o grevă generală în 2005, este foarte trist că această școală este pustie și că este o asemenea liniște. Nu este normal ca în atâta amar de timp nu s-a putut negocia și rezolva cât de cât pentru a nu fi puși în situația de a pune lacăt pe școală. Ideea de a pune lacăt pe școală în sine, așa ca simbol și ca imagine, pentru mine este e o imagine extrem de neplăcută. Sigur că înțeleg de ce am ajuns aici. Sunt lucruri rămase nerezolvate, adunate în timp de zeci de ani, care s-au acutizat acum. Firește, nu este vorba numai despre salarii. Sigur, acum 90% din discuție se duce spre salarii, dar este vorba și de statutul cadrului didactic. Lucrurile au venit în avalanșă, prăbușindu-se disciplina în școli, prăbușindu-se complet și respectul față de dascăl. Nu mai contează că ai în față un profesor foarte bun sau un profesor slab, cum din păcate există o mulțime. Suntem tratați într-un mod inacceptabil.

Introducem discipline, scoatem discipline, producem examene, scoatem examene, avem admitere, n-avem admitere. Cum o să fie? Toate aceste lucruri au bulversat, au bulversat profesorii, au bulversat elevii și au adus părinții în pragul nebuniei. Din fericire pentru cei de clasa a XII-a, pentru care acum e ultima săptămână de școală, la Caragiale, cel puțin, lucrurile sunt rezolvate, în ce sens, în sensul în care, așteptându-ne la lucru ăsta, toți elevii au numărul suficient de note. La ei este o singură problemă: să poți face consiliu profesoral pentru validarea situației școlare, ceea ce nu va fi o problemă pentru că vom suspenda greva pentru o zi, probabil joi, pentru a putea să le validăm situația școlară, să poată defila și să aibă festivitatea de premiere, după care revenim la grevă.

Dacă lucrurile nu se încheie, lucrurile se complică pentru ceilalți elevi, pentru că, dacă această grevă durează, să iau un exemplu, două săptămâni, și se încheie peste două săptămâni, copiii aceia se întorc la școală cu o săptămână înainte de a se încheia școala. Unii nu au note, unii sunt în situație de corigență, deci au dreptul la niște note în plus. Materia nu s-a parcurs. Ce facem în această situație? Altceva decât repede, repede, niște ore remediale la care elevii vor veni sau nu vor veni. Elementul timp este esențial în această situație. Eu nu sunt om politic de niciun fel și la niciun nivel. Nu-mi dau seama cât de bogată și de urgentă este agenda celor care ne guvernează, dar cu siguranță cumva ar trebui să găsească o bucată de timp rezonabil și responsabil să trateze această problemă care afectează pe toată lumea. Copii, școală are toată lumea”, a adăugat directorul Colegiului I.L. Caragiale din București.

„Educația nu a fost niciodată prioritate națională. Educația nu aduce voturi”

Directoarea spune că educația nu a fost niciodată o prioritate națională, iar situația de acum este rezultatul unor promisiuni neonorate.

„Este complicat să prelungești anul școlar sau să muți examene naționale. Asta înseamnă ordin de ministru, care nu se dă așa, de azi pe mâine. Schimbarea calendarului de examen se face prin ordin de ministru. Sigur, nu este ceva ce să nu poți face, dar vă dați seama că bulversezi. Acest an școlar a fost un an foarte complicat, cu punți multe, cu tot felul de zile libere. Nu se mai discută despre lucrurile acestea, cu săptămâni de toate culorile, unele, ca idee, își au rostul, dar în fapt, cum s-au transformat, nu-și mai au rostul. Au fost întreruperi după întreruperi, după întreruperi. A fost un an complicat și acum această grevă este cireașa de pe tort, această grevă pe care eu o susțin, evident, deși eu în poziția de director nu sunt în grevă, că nu pot fi în grevă. Susțin întru totul revendicările profesorilor. Nu-mi dau seama cum se vor întâlni cumva la mijloc să rezolve această problemă. Educația – prioritate națională nu a fost niciodată prioritate națională, pentru că educația nu aduce voturi”, a mai spus directorul Andreia Bodea.

CITEȘTE ȘI:

Profesorii solicită Guvernului creșteri de SALARII. Care ar urma să fie impactul bugetar

Federaţiile din educație avertizează Guvernul că salariaţii sunt hotărâţi să iasă masiv în stradă: ”Nu avem nevoie de ajutoare sociale!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
Stațiunea din România care i-a cucerit pe sârbi. Românii o ignoră, străinii au descoperit-o
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
La 68 de ani, Natalia Guberna arată impecabil în costum de baie! Cu ce cremă ieftină, celebră în comunism, scapă de riduri: „Costă vreo 20-30 de lei”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze