Prima pagină » Educație » Peste 8.500 de DASCĂLI dau definitivatul în învățământ/Examenul durează 4 ore

Peste 8.500 de DASCĂLI dau definitivatul în învățământ/Examenul durează 4 ore

Peste 8.500 de DASCĂLI dau definitivatul în învățământ/Examenul durează 4 ore

Peste 8.500 de candidați sunt așteptați să participe miercuri, 24 iulie, la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2024), programată în 42 de centre de examen.

Potrivit Ministerului Educației, proba începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situaţii speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba se desfășoară prin dictarea conținutului acesteia de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).

Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate).

Subiecte pentru 99 de discipline

„Elaborarea subiectelor pentru cele 99 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa pe site-ul dedicat și la avizierele centrelor de examen”, transmite Ministerul Educație.

Disciplinele de examen/specializările cu un număr mare de candidați înscriși sunt: învăţământ preşcolar în limba română (2.599 de candidați), învăţământ primar în limba română (1.488 candidați), educaţie fizică şi sport (753 de candidați) și matematică (376 de candidați).

Toate spațiile destinate desfășurării acestui examen (sălile în care se desfășoară proba, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.

Când vin rezultatele și cum se depun contestații

Primele rezultate vor fi afișate în data de 30 iulie, în centrele de examen și pe pagina dedicată.

Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site în data de 6 august.

Media minimă de promovare a examenului este 8.

Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

CITEȘTE ȘI:

Examen de TITULARIZARE. 36.000 de candidați dau proba scrisă/Ce notă le garantează profesorilor angajarea pe perioadă nedeterminată

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mohammad Murad, DEZVĂLUIRI despre viitorul Guvern: scenariul Veștea-AUR
Digi24
„Țiuia, se aprindeau becurile”. Cum a încercat un cioban să demonteze drona cu explozibil din Vaslui: „Am scos firele și s-a oprit”
Cancan.ro
Andreia a murit după ce și-a făcut 6 intervenții estetice în doar 10 ore. Ce s-a întâmplat după externare 😲
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
„Oamenii fac pur și simplu un pas în spate”. De ce nu ies românii în stradă, deși sunt tot mai dezamăgiți de stat
Mediafax
Medicina de proximitate: cum a devenit clinica Affidea din Cosmopolis reper pentru familiile din nordul Capitalei
Click
Viața unei românce care este stabilită de 30 de ani în Japonia. „Sunt numai aparențe”
Digi24
Angela Merkel, către români: „Vă doresc să aveţi din nou un premier ales. Avem nevoie de oameni dispuşi să facă compromisuri”
Cancan.ro
Anca Pandrea și-a schimbat TESTAMENTUL înainte să moară. Ce obligații va avea moștenitorul
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | Lista cu cele peste 140 de radare fixe cu rol de „calmare a traficului” și locul unde sunt acestea montate
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Cum a reușit Bentley să lanseze cel mai ușor model auto din ultimii 85 de ani?