Sorin Cîmpeanu: Toate sumele pentru orele remediale vor fi plătite. Întârzierile sunt inadmisibile

Publicat: 12 06. 2021, 17:06
Actualizat: 12 06. 2021, 17:07
Sorin Cîmpeanu: Toate sumele pentru orele remediale vor fi plătite. Întârzierile sunt inadmisibile

Profesorii își vor primi banii pentru orele remediale, asigură Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei. El spune că „întârzierile au fost nepermis de mari”.

„În opinia mea, întârzierile au fost nepermis de mari, chiar dacă au existat justificări. Întârzierile sunt inadmisibile, dar, din punct de vedere legal, vă asigur că am făcut toate demersurile pentru ca aceste plăţi să se realizeze în cel mai scurt timp.

Programul de ore remediale este un program extrem de important pentru a compensa pierderile suferite de către elevi, este un program pe care dorim să-l continuăm pe întreg parcursul anului şcolar viitor. Este un program care presupune două componente: o dată până la nivelul de învăţământ gimnazial şi a doua componentă – învăţământ liceal prin Programul ROSE”, a afirmat Cîmpeanu, la Iaşi, întrebat când se vor achita sumele pentru orele remediale, informează Agerpres.

Sorin Cîmpeanu spune că este „extrem de supărat” că profesorii nu și-au primit banii pană acum și își cere scuze pentru situația creată.

„Pot să spun că sunt extrem de supărat că nu s-a întâmplat până acum. Primele ore remediale au fost prestate în luna martie, iar acum suntem aproape de jumătatea lunii iunie. (…) Blocajul este în incoerenţa raportării, este în diferenţa între momentul aprobării proiectului şi momentul iniţierii primelor ore remediale.

Proiectul a fost aprobat la mai mult de o lună, după ce, din motive lesne de înţeles, orele remediale au început, au fost demarate pentru că am apreciat că este foarte urgent să începem cât mai repede posibil, când condiţiile epidemiologice au permis, demararea acestor ore. Pot să vă garantez că absolut toate sumele aferente prestării orelor remediale vor fi plătite şi, dincolo de explicaţiile care există, aceste întârzieri le asum în calitate de ministru şi îmi cer scuze colegilor profesori care au înregistrat întârzieri în plata drepturilor salariale aferente acestor ore de recuperare”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.