Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Teo Peter Jr., despre discuția pe care a avut-o cu tatăl său cu câteva ore înainte de tragedie: „Ceea ce mi-a rămas în minte așa și m-a marcat…”

Teo Peter Jr., despre discuția pe care a avut-o cu tatăl său cu câteva ore înainte de tragedie: „Ceea ce mi-a rămas în minte așa și m-a marcat…”

Teo Peter Jr., fiul lui Teo Peter, a fost invitat în podcastul ALTCEVA, cu Adrian Artene. El a rememorat discuția pe care a avut-o cu tatăl său, înainte de tragedie. El a povestit ce anume l-a marcat cel mai tare: un lănțișor pe care Teo Peter îl purta și care, apoi, a ajuns în posesia fiului.

„-Spuneați că ați petrecut cu tatăl dumneavoastră la festivalul Rock in My Heart.

-A vrut să facă festivalul acela, un festival frumos, de altfel, unde a invitat artiști de renume, și, sigur, ne-a chemat să cântăm și noi acolo, am cântat în prima seară a festivalului. Nu ne vedeam foarte des, ne vedeam de 2-3 ori pe an, vorbeam la telefon, ne sunam, dar, cumva era frumos când ne vedeam.

Chiar dacă era rar, cu atât era mai intens. A fost o seară frumoasă, că am cântat acolo, m-am întâlnit cu el, am râs, am glumit, și ceea ce mi-a rămas în minte așa și m-a marcat: avea un lănțișor de aur cu un medalion în formă de chitară-bas. I-am zis ce fain e ăsta, nu mi-l dai mie?

El, în stilul lui hâtru a zis: mai spre seară, adică, nici vorbă. A rămas că ne vedem dimineață la o cafea, noi mai aveam un concert în seara aceea, în Club A, în București. Ne-am dus, am cântat acolo, și dimineață m-am trezit și din păcate am primit un telefon, care mi-a spus că Teo a murit. Și m-am dus la IML și, din păcate, lănțișorul acela pe care îmi spusese că o să mi-l dea mai pe seară, dimineață era la mine. Nu l-am purtat niciodată, chiar dacă îmi place.”, a povestit Teo Peter Jr., într-un interviu cu Oana Zvobodă.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Prima REACȚIE a Rusiei după convocarea ambasadorului: „Va exista un răspuns”
Digi24
Un blogger rus, susținător al războiului, care l-a numit pe Putin „criminal de război”, a fost internat într-un spital de psihiatrie
Cancan.ro
Mesajul de ADIO al Oanei Adiaconiței. Ce a scris pe Facebook, cu câteva ore înainte să moară 🥲
Prosport.ro
Gigi Becali a decis ce face cu toții banii când se trece la euro digital: Luțu și soția Luminița, direct vizați!
Adevarul
Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor
Mediafax
VEȘTI PROASTE pentru turiști! Virusul West Nile se răspândește în țări preferate de români
Click
Ultimele clipe din viața Anastasiei, tânăra de 22 de ani căutată prin RO-Alert. Ce a făcut înainte de tragedie
Digi24
Tânăra de 22 de ani dată dispărută vineri din București a fost găsită moartă
Cancan.ro
Ultimele 24 de ore din viața Anastasiei Piron. Ce a făcut tânăra de 22 de ani, căutată prin RO-alert, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 5 cele mai eficiente mașini electrice. Cât de eficientă este o DACIA SPRING?
Descopera.ro
Albert Einstein a greșit?! Un studiu răstoarnă tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
În urmă cu 112 ani, Austro-Ungaria declara război Serbiei, marcând astfel începutul Primului Război Mondial