Bărbatul care ar fi fost atacat în benzinărie la ordinul lui Bercea Mondialu povestește ce măsuri a luat Tribunalul Olt în cazul lui: „Am fost introdus în programul de protecție a martorilor”

Publicat: 13 07. 2026, 11:30
Bărbatul atacat în benzinărie la ordinul lui Bercea Mondialu povestește ce măsuri a luat Tribunalul Olt în cazul lui: „Am fost introdus în programul de protecție a martorilor”

Bărbatul care a fost stropit cu acid și amenințat cu cuțitul într-o benzinărie din Slatina, Ilieș Rancu, a relatat în cadrul emisiunii „Martorii” evenimentele ulterioare tragicului episod. Bărbatul susține că ar fi vorba despre o răzbunare și o metodă de intimidare comandată de Bercea Mondialu. Urmăriți emisiunea integrală pe canalul de YouTube Gândul.

Ilieș Rancu a povestit cum, imediat după atac, a sesizat autoritățile competente. Ulterior, acesta a mers la Spitalul Universitar de Urgență, prezentând dureri puternice la nivelul brațului.

Acesta a adăugat faptul că Tribunalul Olt s-a autosesizat în cazul lui și a dispus o măsură pentru intrarea acestuia într-un program de protecție a martorilor.

„Am sesizat poliția, m-am dus la UPU, că mă ustura mâna, nu mai puteam. M-au bandajat cei de la UPU. Dacă țin minte, 25-26 mai. E o lună de atunci. S-a sesizat și Tribunalul Olt și a dispus o măsură împotriva mea. Măsura intrării într-un program de martori.”

„Tot timpul când ieșeam undeva, eram însoțit”

După introducerea sa în programul de protecție a martorilor, acesta a primit pază la domiciliu. Un luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) se afla permanent la domiciliul acestuia și îl însoțea oriunde mergea.

„M-au introdus într-un program de protecție a martorilor. Aveam pază la domiciliul meu. Luptători de la SAS. Și tot timpul când ieșeam undeva eram însoțit.”

În noaptea de 24 spre 25 mai 2026, Ilieș Rancu a fost atacat de o persoană care a încercat să îl stropească cu acid și l-a amenințat cu cuțitul. Bărbatul spune că s-a ferit, însă câteva picături din lichid i-au ajuns pe mână. Victima susține că atacul ar fi avut loc ca urmare a unei plângeri făcute de acesta împotriva lui Bercea Mondialu. Acesta din urmă i-ar fi împrumutat bani în trecut, victima ajungând să îi datoreze dublu și confruntându-se ulterior cu amenințări și presiuni.