Dan Dungaciu: „Toți cei care au participat la alegerile pe București au fost activiști”

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician, face o paralelă istorică pentru a răspunde unei dileme actuale, dilema dintre activism și pasivism. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Invitat în emisiunea lui Marius Tucă, prof. univ. dr. Dan Dungaciu prezintă un context istoric cu care românii s-au confruntat, pentru a răspunde unei dileme din politica contemporană. Acesta vorbește despre două categorii activiștii și pasiviștii. Activiștii, spune el, sunt precum Ioan Rațiu, care a ales lupta directă și combaterea inamicului. Iar prin asta, adaugă Dungaciu, aceștia legitimează sistemul cu care se luptă.

„Îmi aduc aminte, în vremea Imperiului Habsburgic, după așa-numitul Compromis de la 1867, Transilvania intra în componența Regatului Ungar. Ardelenii stăteau în cadrul Partidului Național Român și se gândeau cum să acționeze. Și erau două tabere. Unii erau activiști, alții erau pasiviști. Activiștii spuneau: Ne luptăm cu ei pe teren. Sunt ilegitimi, sunt ilegali, nu sunt europeni, nu acționează conform niciunei reguli, dar ne ducem în Dieta Maghiară, învățăm limba maghiară, ținem discursuri în Parlament, candidăm, participăm și combatem pe terenul lor. Pasiviștii au spus: Sunt ilegali, ce au făcut este inadmisibil, nu ne recunosc drepturile ca români și ca majoritate românească. Nu ne ducem în Parlament, nu intrăm în campanii, nu polemizăm cu ei. Ne ducem direct la Viena, la împărat, și ne plângem acolo. Facem asociații culturale, Astra, de pildă, care făcea parte din curentul pasivist, așa-zis.”

În antiteză, explică analistul politic, se aflau pasiviștii care refuzau să lupte, astfel încât să nu ofere niciun fel de legitimitate sistemului. Dungaciu folosește această metaforă pentru a face trimitere la cele două tipuri de electorat, cei care au ales să meargă la vot și să-și spună punctul de vedere, cu riscul de a legitima alegerile. Iar pe de altă parte sunt pasiviștii, care, pentru a nu da legitimitate alegerilor, au ales să nu își exercite dreptul la vot.

„Alții, gen Ioan Rațiu de la Turda, erau pentru Dieta Maghiară, și tot Partidul Național Român a stat în această tensiune. Până când, la 1892, când s-au dus cu Memorandumul către împărat, către Viena, a fost un gest al pasiviștilor: Nu mergem la Budapesta, mergem direct la Viena, să știe împăratul cât de oprimați suntem. A fost un gest pasivist, pentru că Partidul Național Român și-a asumat politica pasivistă în perioada aceasta. Deci, toți activiștii și pasiviștii au trecut la politica partidului. Deci, e veche povestea aceasta, nu? Cum te confrunți cu răul? Îi te opui, deci îl legitimezi, sau pleci din teren și îi lași să funcționeze?

Acolo au fost anumite întrebări, trebuie să mărturisesc, legate chiar printre membrii partidului nostru. Și au fost niște discuții pe subiectul ăsta. Sigur că toți cei care au participat la alegeri la București au fost activiști. Pasivismul a fost, cum s-ar spune, pus oarecum sub semnul întrebării, inclusiv prin întrebări care sunt legitime. De ce alegerile la București nu sunt legitime, dar prezidențialele din mai au fost legitime?”