Consiliul Concurenței investighează Apple. Care sunt suspiciunile legate de gigantul american

Publicat: 19 10. 2023, 14:39

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă încălcare a regulilor de concurență de către companiile Apple Inc. și Apple Distribution International Limited – denumite împreună „Apple” – pe piața publicității prin aplicații pe dispozitive mobile iOS, au anunțat, joi, reprezentații autorității de concurență.

Potrivit Consiliului Concurenței, compania Apple și-a dezvoltat un sistem integrat vertical și închis, sistem care include diferite niveluri de componente hardware, software și servicii online, nepermițând niciunui alt magazin de distribuire de aplicații să fie instalat pe dispozitivele sale, cu excepția celui propriu, AppStore.

„În acest context, autoritatea de concurență are indicii că Apple ar fi abuzat de poziția sa dominantă pe piața distribuției aplicațiilor pe iOS, limitând accesul la datele utilizatorilor folosite pentru scopuri publicitare și, în același timp, favorizând propriile servicii tehnologice de afișare a publicității online în aplicațiile compatibile iOS”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.

Ce profit a făcut Apple în România

Gigantul american a intrat pe piața din România în septembrie 2018, când a înființat o firmă, Apple Sales, controlată direct prin intermediul subsidiarei din Irlanda, Apple Distribution International (care deține 100% din acțiuni), centrul afacerilor europene pentru Apple.

Cifra de afaceri netă a companiei, în 2022, a fost de 131.548.735 de lei, iar profitul net, de 106.586.394, cu 18 salariați, conform datelor depuse la Ministerul Finanțelor. Dacă în 2019 a avut un profit zero, în 2020, acesta a fost de aproape 27 de milioane de lei, în 2021, ajungând aproape triplu, de 75,3 milioane de lei.

Administratorul firmei din România este americanul Peter Ronald Denwood, Director Corporate Law – International al companiei, iar auditor, Ernst & Young Assurance Services SRL, din România, conform termene.ro.

Restrângerea concurenței pe piața publicității

Autoritatea are suspiciuni că prin introducerea politicii ATT („App Tracking Transparency”), Apple a încurajat utilizatorii să limiteze accesul altor aplicații la profilul publicitar IDFA („Identifier for Advertisers”), ceea ce a condus la o restrângere a concurenței pe piața publicității prin aplicații pe dispozitive mobile iOS, având efecte asupra tuturor actorilor implicați, agențiile de publicitate, dezvoltatorii de aplicații, prestatorii servicii de atribuire sau performanță etc., cât și asupra consumatorilor finali.

Legislația în domeniul concurenţei nu interzice deţinerea unei poziţii dominante, ci utilizarea acesteia în mod anticoncurenţial (abuziv) în relaţiile comerciale cu alte companii ori faţă de consumatorii finali, precizează instituția, precizând că mai multe autorități de concurență din Uniunea Europeană, cum ar fi Franța, Italia, Germania și Polonia, au în derulare investigații privind practici asemănătoare.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Astfel, dacă ar primi amenda raportată la cifra de afaceri din România (cea disponibilă fiind cea de anul trecut), aceasta ar fi de peste 13 milioane de lei (aproximativ 2,6 milioane de euro).

Totuși, subliniază Consiliul Concurenței  Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Anchetă în derulare la nivelul Comisiei Europene

Comisia Europeană a deschis, în iunie 2020, proceduri oficiale de investigare antitrust pentru a stabili dacă regulile pe care Apple le impune dezvoltatorilor de aplicații cu privire la distribuirea de aplicații prin intermediul App Store încalcă normele UE în materie de concurență. Procedurile de investigare se referă, în special, la utilizarea obligatorie a sistemului propriu al companiei Apple de achiziționare în cadrul aplicațiilor, precum și la restricțiile privind capacitatea dezvoltatorilor de a informa utilizatorii de echipamente iPhone și iPad cu privire la posibilități alternative mai ieftine de achiziționare în afara aplicațiilor.

Anchetele inițate de Comisie – și care încă nu au fost finalizate – se refereau, conform informării inițiale, la impunerea acestor reguli pentru toate aplicațiile care concurează cu aplicațiile și serviciile companiei Apple în Spațiul Economic European (SEE) și sunt consecința unor reclamații distincte, depuse de Spotify, respectiv de către un distribuitor de cărți electronice/cărți audio, cu privire la impactul normelor privind App Store asupra concurenței în domeniul muzicii difuzate în streaming, respectiv al cărților electronice/cărților audio.

Ulterior, în februarie 2023, Comisia a transmis, în declarația de obiecțiuni, că se concentrează mai degrabă pe restricțiile contractuale pe care Apple le-a impus dezvoltatorilor de aplicații, care îi împiedică să informeze iPhone și iPad. utilizatorii de opțiuni alternative de abonament la muzică la prețuri mai mici în afara aplicației și să le aleagă în mod eficient.

În cazul în care Comisia conchide, după ce societatea și-a exercitat dreptul la apărare, că există suficiente dovezi ale unei încălcări, poate adopta o decizie prin care să interzică comportamentul și să impună o amendă de până la 10% din cifra de afaceri anuală a companiei la nivel mondial. Comisia a subliniat că nu există un termen legal pentru încheierea unei investigații antitrust. Durata unei investigații antitrust depinde de o serie de factori, inclusiv de complexitatea cazului, de măsura în care întreprinderile în cauză cooperează cu Comisia și de exercitarea dreptului la apărare.