În plină austeritate, economiile românilor cresc ca în basme. Depozitele în lei au crescut în decembrie 2025 până la 266,626 miliarde lei
Deși ne aflăm în plină criză economică, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut în luna decembrie 2025 cu 3,6%, faţă de luna noiembrie, până la 266,626 miliarde lei, şi cu 5,7% (-3,6% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
La sfârşitul lunii decembrie 2025, masa monetară în sens larg a înregistrat un sold de 795,408 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 3,5% (3,3% în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2025, iar în raport cu decembrie 2024 s-a majorat cu 7,2% (-2,2% în termeni reali).
Soldul creditelor acordate de bănci a crescut la 447,337 miliarde lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna decembrie 2025 cu 0,1% faţă de noiembrie 2025 (-0,1% în termeni reali), până la nivelul de 447,337 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 68,2% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,6%. Pe de altă parte, creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,8% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,6% (1,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,2% (-3,2% în termeni reali), pe seama majorării cu 3,5% a componentei în lei (-5,7% în termeni reali) şi cu 12,7% a componentei în valută exprimată în lei (9,9% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Soldul creditului guvernamental acordat de instituţiile de credit a înregistrat o creştere în luna decembrie 2025 de 6% faţă de luna noiembrie 2025, până la 279,903 miliarde lei. De notat că, în raport cu decembrie 2024, acesta s-a majorat cu 11,9% (2% în termeni reali).
Depozitele în lei ale populației au crescut cu 3,6% față de luna anterioară
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în decembrie 2025 cu 4,1% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 676,028 miliarde lei. Faţă de aceeaşi perioadă a lui 2024, s-au majorat cu 6,9% (-2,6% în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 68,6% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 5% faţă de luna noiembrie 2025, până la 463,794 miliarde lei. Comparativ cu luna decembrie 2024, acestea s-au majorat cu 4,5% (-4,8% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 3,6% faţă de luna anterioară, până la 266,626 miliarde lei şi cu 5,7% (-3,6% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 6,9% (până la 197,168 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna decembrie 2024, au înregistrat o creştere de 2,9% (-6,2% în termeni reali).
Și depozitele în valută au crescut până la 144.242 miliarde lei
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 31,4% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 2,4% faţă de luna noiembrie 2025, în sold de 212,234 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 2,2%, însumând 41,626 miliarde euro). Comparativ cu decembrie 2024, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 12,5% (9,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 2,4% faţă de luna noiembrie 2025, până la 144,242 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 2,2%, până la 28,291 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2024, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 12,9% (10,1%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 2,4% faţă de luna noiembrie 2025, până la 67,991 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 2,3%, până la 13,335 miliarde euro). Comparativ cu decembrie 2024, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 11,8% (9%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
RECOMANDĂRILE AUTORULUI