În cât timp poate relua alimentarea cu curent electric Dispecerul Energetic Național, în cazul unui black-out? Răspunsul directorului din cadrul Transelectrica

Publicat: 17 11. 2021, 16:26
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Regulamentele europene în domeniul energiei prevăd ca, în cazul unei pene extinse de curent, black-out, alimentarea cu electricitate a tuturor consumatorilor trebuie să fie reluată în cel mult șase ore, obligație pe care o poate îndeplini Unitatea Operatională – Dispecerul Energetic Național (UNO-DEN), din cadrul Transelectrica, după cum a afirmat, miercuri, Virgiliu Ivan, directorul UNO-DEN.

Un black-out înseamnă că cel puţin jumătate din consumatorii sistemului energetic rămân nealimentaţi, a explicat, miercuri, Virgiliu Ivan, directorul Unității Operatională – Dispecerul Energetic Național (UNO-DEN), în cadru unei conferințe de specialiatate.

Potrivit directorului din cadrul companiei naționale de transport al energiei electrice, România funcţionează interconectat, la nivel european, într-o infrastructură energetică din care fac parte 34 de ţări şi 41 de operatori de transport şi sistem.

„La vârf de consum din perioadele cele mai dificile se înregistrează până la 600.000 de MW. Astfel că 2.000 – 3.000 de MW care ar putea fi importaţi de una sau alta dintre ţări nu reprezintă foarte mult”, a detaliat Virgiliu Ivan, în cadrul conferinţei Focus Energetic, citat de Agerpres.

Prognoza oficială a DEN pentru acest sezon rece – noiembrie 2021 – martie 2022 – vizează un consum mediu lunar de energie electrică între 5.300 GWh (februarie 2022) și 5.850 GWh (ianuarie 2022) și o medie a sezonului 2021-2022 cu 2,3% mai mare față de 2020-2021, așa cum arată Hotărârea pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național precum și a măsurilor în legătură cu realizarea stocurilor de siguranță ale Sistemului electroenergetic național în ceea ce privește combustibilii și volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022.

„Nu discutăm de ordinul zilelor”

Virgiliu IVAN a subliniat că, la nivel european, în cadrul acestui sistem principalul aspect pe care îl urmăresc oficialii este cel al solidarităţii. „Este foarte important că suntem parte a acestui sistem interconectat, ENTSO-E, iar o problemă se rezolvă prin participarea tuturor celorlalţi, este o obligaţie”, a explicat directorul UNO-DEN.

Potrivit acestuia, în 2015, au început să fie emise regulamente euiropene pentru funcţionarea operatorilor de transport şi sistem, s-a trecut de la manuale de operare la reglementări europene cu caracter de lege pe care le pun în practică toate ţările europene.

„Astfel că activitatea de prevenire a unor astfel de situaţii este foarte serios tratată. În caz de black-out, regulamentele stabilesc ca durata de repornire a alimentării să fie de maximum de șase ore, deci nu discutăm de întreruperi de alimentare care să afecteze populaţia Europei timp de zile. Dacă se întâmplă un astfel de eveniment, avem aceste capabilităţi de repornire în șase ore, deci nu discutăm de ordinul zilelor”, a subliniat Ivan.