Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Agricultură » PRODUCȚIE: Carrefour lansează a treia ediție „Creștem România BIO”. Până la ce dată se fac înscrierile

PRODUCȚIE: Carrefour lansează a treia ediție „Creștem România BIO”. Până la ce dată se fac înscrierile

PRODUCȚIE: Carrefour lansează a treia ediție „Creștem România BIO”. Până la ce dată se fac înscrierile

Carrefour România sprijină producătorii de legume și fructe în conversia la agricultura ecologică prin Programul „Creștem România BIO”, ajuns deja la cea de-a treia ediție. Înscrierile se pot face în perioada 1 – 30 aprilie, iar programul poate fi accesat de fermierii care dețin în proprietate o suprafață minimă cultivată de 2000 mp de sere sau solarii sau de 2 ha pentru culturi în câmp.

Producătorii selectați primesc asistență pentru certificare Ecocert, costurile fiind suportate integral de Carrefour pe toată durata procesului, anunță compania. Beneficiarii au, de asemenea, garanția unor contracte ferme pentru desfacerea producției în hipermarketurile Carrefour, inclusiv pe perioada conversiei și timp de doi ani după obținerea certificării.

Anul acesta, pe rafturile Carrefour vor ajunge primele căpșune 100% bio ale primului agricultor certificat eco în cadrul acestui program, potrivit rezentanților retailerului.

Programul „Creștem România BIO”, mișcare națională de susținere a agriculturii sustenabile și de încurajare a obiceiurilor sănătoase de consum, având la bază produsele bio, este prima și cea mai amplă inițiativă prin care Carrefour investește în dezvoltarea unei agriculturi locale curate și în următoarea generație de cultivatori români cu certificare ecologică.

Din agricultura bio avem cu toții de câștigat: mediul este mai bine protejat, consumatorii au acces la alimente mai bune și mai sănătoase, iar producătorii primesc un sprijin prețios pentru a obține certificarea – Anca Damour, Executive Board Member Carrefour România.

Ambiția Comisiei Europene este ca până în 2030 suprafețele ocupate de culturi organice să reprezinte cel puțin 25% din totalul celor aflate în exploatare la nivelul întregii Uniuni. În România, doar 1,53% din suprafețele destinate agriculturii sunt astăzi exploatate ecologic, alte 1,33% fiind în proces de conversie, conform Eurostat.

Citeste si  https://bit.ly/3sOSDhh

„Este un context european și național care ne dă toate motivele să continuăm «Creștem România BIO» ca demers strategic prin care punem umărul la crearea unor noi standarde în agricultură și la întărirea ecosistemului de producători, organisme de certificare și consumatori”, adaugă Anca Damour.

Producătorii interesați de conversia la agricultura ecologică sau care au început deja procesul de
conversie se pot înscrie pe platforma https://crestemromaniabio.ro.

Formularul, precum și criteriile de eligibilitate pentru ediția 2021 sunt disponibile pe pagina https://crestemromaniabio.ro/aplica-acum.

Beneficiile producătorilor

Producătorii care accesează programul au următoarele beneficii:
• un contract ferm pe perioada de conversie (1-3 ani) și încă 2 ani după momentul în care devin producători bio, precum și garanția că își vor putea vinde recolta la prețuri corecte în rețeaua magazinelor Carrefour;
• preluarea costurilor de certificare pentru toată perioada de conversie, atât în cazul agricultorilor care urmează să își certifice pentru prima oară culturile, cât și în cazul celor care sunt deja în proces de conversie;
• consiliere pentru procesul de conversie la bio, în ceea ce privește procedura de elaborare a dosarului, în parteneriat cu organismul de certificare Ecocert;
• promovarea și vânzarea produselor rezultate din al doilea an, sub eticheta „în conversie la BIO”, la un preț superior produselor din agricultura convențională. Carrefour este primul retailer care a introdus această etichetă prin care sprijină agricultorii în procesul de conversie și, totodată, desfășoară acțiuni de educare a consumatorilor cu privire la beneficiile produselor organice;
• susținere și consiliere pentru dezvoltarea afacerii, oferind inclusiv suport de marketing și promovare pentru produsele ecologice rezultate din aceste parteneriate.

În primii doi ani de funcționare, 2019 și 2020, în program s-au înscris peste 600 de fermieri locali. O parte din ei au început încă de anul trecut să livreze în magazinele Carrefour produse proaspete – legume și fructe – provenite din culturi aflate în proces de conversie.

Și în acest an, în funcție de sezon, clienții vor găsi pe rafturi salată verde, ceapă, roșii, dovlecei, zucchini, ardei, castraveți, zmeură, mure, pepene verde și galben, morcovi, cartofi albi și mov, alune de pădure, mere, verdeață, usturoi verde, plante aromatice, toate purtând eticheta unică de la Carrefour “în conversie la BIO”.

Peste 360 de magazine

Clienții Carrefour România pot face cumpărăturile direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară, sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate în ansamblul ei: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, program în cadrul căruia a introdus, în premieră în România, eticheta „În conversie la BIO”.

În plus, Carrefour a susținut atât financiar, cât și prin transfer de expertiză înființarea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, organism independent care își propune să contribuie la o schimbare sistemică a sectorului legumicol din România.

Carrefour România derulează și programul de economie circulară „Punem Preț pe Plastic”, care vizează reducerea cantității de ambalaje din plastic și introducerea plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare.

De asemenea, compania a introdus pungile biodegradabile și compostabile alături de o gamă extinsă de produse biodegradabile, realizează programe de colectare selectivă și derulează inițiative de încurajare a bunelor obiceiuri.

Acestor inițiative li se adaugă contribuția de peste un deceniu la programul Banca de Alimente al Crucii Roșii și suportul pentru multe alte programe prin care susține comunitățile vulnerabile și reduce risipa alimentară.

Recomandarea video

Mediafax
Donald Trump: Mă gândesc serios să retrag SUA din NATO
Digi24
Prima reacție a premierului britanic la declarațiile lui Trump despre NATO
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Rareș Cojoc, după ce milionarul dansator și partenera lui au câștigat încă o medalie de aur
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Prețul petrolului scade din nou sub 100 de dolari după promisiunile lui Trump de a „se retrage” din Iran
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Boris Weisfeiler, dispariția misterioasă a unui matematician