Mișcare drastică a economiștilor unei bănci celebre. Au scăzut la jumătate prognoza economică pentru România, după anunțul că țara este în recesiune

Publicat: 16 02. 2026, 18:50
Actualizat: 16 02. 2026, 19:11

Economiștii de la Erste Group, proprietarul BCR, au scăzut la jumătate prognoza de creștere economică a României pentru 2026 de la 2,1% la 1%. Noua estimare vine după ce datele semnal pentru trimestrul IV 2025, publicate de Institutul Național de Statistică, au arătat o contradicție peste așteptări și au confirmat intrarea economiei românești în recesiune tehnică.

Conform estimărilor premilinare, PIB-ul României a scăzut, în termeni reali, cu 1,9% față de trimestrul anterior în trimestrul 4 și a crescut cu doar 0,1% în ritm anual, mult sub așteptările pieței, care anticipa o scădere de 0,3% trimestru la trimestru și un avans de 1,3% an/an. În trimestrul III, economia scăzuse deja cu 0,2% comparativ cu trimestrul II. Două trimestre consecutive de scădere înseamnă, din punct de vedere tehnic, recesiune.

„Produsul intern brut în trimestrul IV 2025 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9% comparativ cu trimestrul III 2025. În trimestrul IV 2025, faţă de acelaşi trimestru din anul 2024, Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 0,1% pe seria brută și o scădere de 1,6% pe seria ajustată sezonier”, arată datele publicate de INS. 

Pe ansamblul anului 2025, economia a crescut cu 0,6%, sub ritmul de 0,9% înregistrat în anul anterior și a pierdut din avânt înspre finalul anului. Economiștii Erste estimează că structura pe partea de cerere va indica un consum al gospodăriilor modest, afectat de măsurile fiscale și de condițiile financiare încă restrictive.

Care sunt estimările experților cu privire la economia României în 2026

Economiștii Erste Group cred că investițiile ar putea să accelereze, susținute de fondurile europene disponibile pentru țara noastră în acest an. Totuși, aceștia avertizează că există riscul ca importurile să accelereze odată cu relansarea investițiilor și a consumului, ceea ce ar putea limita contribuția netă a exporturilor la creșterea economică.

RECOMANDAREA AUTORULUI: